Târgu Jiu Octombrie 2012

Migrarea omului într-un spațiu aflat sub alte stele naște, în opera artistului, redirecționarea dicursului: de la narațiunea liniei la sentimentul culorii, dezvoltat cu spontaneitate, Dan Cioca rămâne un povestitor savuros chiar și atunci când investigarea gestuală, tașistă, a culorilor anunță ambianța abstracțiunii. Prospețimea expresiei, împletită cu siguranța suverană a mesajului, surprinde printr-o prezență continuă a artistului în fluxul și meandrele unui postmodernism de actualitate.

Text redactat cu ocazia Taberei de Pictura Targu Jiu Rânca, octombrie 2012

N. Argintescu Amza în ziarul România liberă nr. 8017 din 1 august 1970 cu ocazia expoziției de colaje și gravuri de la Galeria Amfora

La câteva luni după expoziția din Sala Kalinderu, tânărul Dan Cioca prezintă în sala Amfora colaje și litografii color de o tehnică sigură, ”bine balansaă” – după o formulă franțuzească – dar poate prea dezinvoltă. Decorativismul s-a accentuat excesiv și sprinteneala formală, captivantă, poate oricând duce, dacă se perseverează pe aceeași cale, la facilitate și manierism. Trebuie reobținut cu orice preț, dincolo de netăgăduita ”acuratețe dansantă”, precisă și uneori grațioasă un plus de vibrație sensibilă mai profundă având ceva mai mult de spus. Dar ”Orașul roșu” pe neutral fond oranj și ”Cythera” pe albastru sau ”Drumurile sinuoase” sunt sesizante prin precisa tensiune formală. Tocmai ”Oratoriul de Bach” pe un fond ocru pal are mai puțină rigoare, vizând o participare discutabilă la ritmica ”bine temperată” a genialului compozitor. Titlurile, tot literaturizante, dar ceva mai adecvate rămân însă mai mult ori mai puțin arbitrare: ”Reveria pe acoperișuri de noapte”, ”Solstițiu muzical estival”, ”Drumuri sinuoase”, etc și în sfârșit, nr. 10 ......”Fără titlu”. Deci atenție la dezinvoltură.

În pictura lui Cioca trebuie reobținut cu orice preț, dincolo de netăgăduita ”acuratețe” dansantă, precisă și uneori grațioasă, un plus de vibrație sensibilă mai profundă, având ceva mai mult de spus. ( România Liberă, 1 august 1970)

New York 1986

“I cherish this very much because of its beautiful drawing, its rich poetic and imaginative imagery, and the wealth of association it carries.”

De ani de zile urmăresc cu o crescândă satisfacție grafica domnului Dan Cioca. Ea este jurnalul unei călătorii prin lume și al unei vieți surprinse de un ochi îmbinând observația exactă cu emoția bine stăpânită într-un tot ce nu cunoaște planuri distincte și despărțitoare. De data asta aceeași privire esențializează universul mare și universul intim iar punctul de întâlnire și de convergență în consituie o explozie de culori care povestesc stările unui destin de artist.

București, 2007

Text apărut în catalogul expoziției de la Galeria Dialog, București, 2007

Carnet plastic - Dan CIOCA

de Cãtãlin DAVIDESCU

Dan Cioca era cunoscut înainte de plecarea sa din ţară (1983) ca scenograf, având câteva remarcabile realizări în domeniul televiziunii, unde activa, dar şi al teatrului, iar în calitatea sa de grafician, prin compoziţiile figurative - desene şi litografii - formulate în spiritul suprarealist al anilor ’60 -’70. Atenţia artistului se concentra atunci pe un desen de factură narativă având drept constantă supremaţia liniei circumscrise unei evidente rigori compoziţionale.

Abia după 1985 universul său grafic se transformă într-un spaţiu colorat în care iniţial este păstrată dominaţia liniei pentru ca, în timp, culoarea să devină personajul principal şi, cel mai adesea, singurul.

Un asemenea parcurs de la linie la culoare, de la o compoziţia epică la una abstractă denotă nu doar o simplă dorinţă de schimbare, ci o încercare profundă de a-şi reacorda imaginea cu propria-i interioritate.

Păstrând rigoarea compoziţiei, dispariţia poveştii şi înlocuirea acesteia cu materia colorată conferă o dinamică specială imaginii datorită spontaneităţii aproape taşiste cu care este distribuit pigmentul pe întreaga suprafaţă.

Este un act de curaj ca la o vârstă matură să-ţi reformulezi radical discursul, ce-i drept în contextul unei necesare adecvări a acestuia la noua sa schemă artistică ideală. Realitatea lui nonfigurativă şi colorată a fost, putem afirma acum după mai bine de 20 de ani, nu doar un nou punct de plecare, ci unul de referinţă directă, căutat şi găsit datorită unei inteligenţe receptive, a unor schimbări în structura sa interioară şi a unei bune comunicări între cele două.

În ciuda acestor afirmaţii, nu trebuie înţeles că arta sa ar fi una de tip raţional. Dimpotrivă, imaginile se construiesc spontan, dominantă fiind, în momentul creaţiei, starea afectivă secondată de o prestigioasă memorie culturală. Rezultatul acestui dialog involuntar ar fi un univers dinamic, incitant, tonic, ce exprimă mai curând un început de carieră decât o rotunjire a ei.

Articol apărut în Revista ”Ramuri” nr. Din 2007

Carnet plastic

        de Cătălin Davidescu

Contribuţii la bibliografia literară a lui C. S. Nicolăescu-Plopşor

(1900-1968)

Bibliografia lui C. S. Nicolăescu Plopşor, cărturar cu multiple preocupări în domeniul culturii (arheolog, istoric, folclorist, etnograf şi, nu în ultimul rând, scriitor), deşi elaborată, suportă, în continuare, completări de un real interes pentru imaginea unui intelectual de calibrul său. Timp de aproape o jumătate de secol el şi-a concentrat energia pentru a studia şi a înfiinţa instituţii de prestigiu academic în spaţiul Olteniei.

Astfel de restituiri le considerăm extrem de necesare, deoarece ele contribuie la întregirea profilului creator al unui intelectual autentic. Fideli principiului că bibliografia unei personalităţi culturale, fie ea artistică sau ştiinţifică, trebuie să cuprindă întreaga sa creaţie, facem cunoscută această poezie inedită a sa, dedicată lui Brâncuşi. Este ştiut interesul pe care C. S. Nicolăescu-Plopşor i l-a purtat maestrului, reuşind, împreună cu un alt bun prieten al artistului, V.G. Paleolog, să creeze la Craiova, la începutul anilor ’60, cel mai important fond documentar Brâncuşi din România, şi nu numai. Din păcate, după dispariţia lor, această inestimabilă arhivă a fost aproape în întregime risipită, Craiova pierzând astfel şansa ca locul în care Brâncuşi a afirmat că s-a născut a doua oară să devină şi un important centru de studiere a operei sale. A rămas doar amintirea generozităţii sacrificiului a doi mari intelectuali olteni.

Poezia pe care o publicăm acum este însoţită de o serie de crochiuri realizate de un alt iubitor al Craiovei, artistul Dan Cioca, cel care ne-a oferit spre publicare acest material, precum şi povestea prieteniei sale cu C. S. Nicolăescu Plopşor.

S-au cunoscut la sfârşitul anilor ’40, la Craiova, unde Dan Cioca a locuit o perioadă împreună cu familia şi, ulterior, revenea adesea la unchiul său dinspre mamă, regizorul Horia Davidescu. Acesta, prieten cu „Bărbosul”, i l-a prezentat şi adolescentului său nepot care, fascinat de personalitatea şi prezenţa impunătoare a profesorului, i-a căutat în continuare compania mai ales când amândoi erau la Bucureşti. Au devenit astfel, în ciuda diferenţei de vârstă, prieteni. Relaţia lor de aproape două decenii nu s-a materializat, din păcate, decât într-un singur proiect comun, cartea de povestiri, cu iz popular, Tivisoc şi Tivismoc, publicată în 1966, cu ilustraţii de Dan Cioca. Numeroase alte proiecte cum este şi poezia pe care o prezentăm acum, împreună cu desenele pe care le-a provocat, nu s-au finalizat.

O cercetare mai aplicată asupra creaţiei acestui personaj de stirpe renascentistă, care a fost C. S. Nicolăescu- Plopşor, ne-ar oferi şansa unui profil cu mult mai coerent.

Dan Cioca, după 20 de ani

Revenirea, fie şi temporară, a lui Dan Cioca în peisajul artei româneşti se datorează unui eveniment tragic – atacul terorist de la 11 sept. 2001. Împlinirea a şase luni de la această zi neagră din istoria  New Yorkului şi a întregii lumi civilizate a fost marcată de către ambasada S.U.A. la Bucureşti  printr-o expoziţie de desene a graficianului american, de origine română, Dan Cioca, deschisă la Galeria Teatrului Naţional din Bucureşti, la 11 martie a.c.

În cadrul aceleiaşi manifestări, la Centrul Cultural American  a avut loc o evocare lirică susţinută de mari actori ai scenei româneşti precum  Maia Morgenstern, Ion Caramitru, Victor Rebenciuc, Ovidiu Iuliu Moldovan acompaniaţi la pian de Mircea Tiberian, totul fiind gândit şi coordonat sub bagheta scriitorului Iordan Chimet.

Expoziţia are ca temă, bineînţeles, New-Yorkul şi  este intinerată la mai multe muzee importante  din ţară, iar primul popas l-a făcut acum, la început de mai, nu întâmplător, la Muzeul de Artă din Craiova. Evenimentul s-a petrecut aici datorită faptului că, înainte de a emigra în S.U.A., cu exact două decenii în urmă, pe simezele acestui muzeu a avut loc ultima sa expoziţie personală importantă, în România.

Cele aproape şaptezeci de lucrări în alb-negru şi câteva color – în marea lor majoritate schiţe şi crochiuri selectate din sutele de desene pe care artistul le-a făcut în acest oraş - vorbesc de la sine despre locul, rolul şi priorităţile afective şi estetice ale acestuia.

Este oraşul  unde pentru prima dată a pus piciorul pe pământ american şi unde a rămas cu drag în tot acest răstimp. Este oraşul pe care, visându-l încă din copilărie, după propriile sale afirmaţii, a reuşit să-l ,,aibă” abia la maturitate. De aceea nu considerăm necesară o privire exersată pentru a observa ataşamentul special al lui Dan Cioca pentru oraşul său de adopţie. Acesta este privit şi ,,schiţat” sistematic, cu toate districtele sale, fără a căuta însă imagini emblemă sau cu iz turistic. Nu ne aflăm în faţa unui artist de tip documentarist ce surprinde (în lucrările sale) mărturii vizuale ale spaţiului ,,inventariat”.

Originalitatea privirii sale constă în nota intimă, umană, pe care reuşeşte să o imprime acestui ,,peisaj” structurat pe o cu totul altă măsură a lucrurilor.

La nivelul strict al recuzitei tehnice, este de remarcat o eludare  importantă dar nu o excludere a elementului epic, printr-o obiectivare a desenului ce urmăreşte cu preponderenţă economia unei suprafeţe plastice şi mai puţin rigoarea adevărată a formelor liniei,  nervoasă şi vie. Urmăreşte mai mult esenţa neabandonând niciodată însă aparenţa locului. Alături de câştigurile mai noi ale demersului său artistic, considerăm că elementul unificator al acestor lucrări este filonul liric, căruia artistul îi este consecvent de mai multe decenii.

Cu privirea sa mereu neliniştită, Dan Cioca aduce pe simezele Muzeului de Artă din Craiova o expoziţie de notaţii directe ce au respiraţia  proaspătă a unui gest existenţial dar şi înfăţişarea severă a unui act cultural.

Cătălin DAVIDESCU

Articol apărut în Revista Ramuri cu ocazia expoziției ”New York Forever”, Craiova, 2002

Cătălin Davidescu, 1982

Expoziția de grafică Dan Cioca, vernisată în sălile Muzeului de Artă din Craiova reprezintă de fapt o confesiune elaborată a unui spirit romanțios și alambicat pentru care desenul constituie un jurnal de factură intimă.

S-a accentuat mult, de către critica de specialitate latura instinctivă a creației sale, în speță spontaneitatea desenului. Considerăm însă această observație relevantă doar pentru schițele după natură – mă refer aici la incursiunile sale lirice în spațiul francez și italian – compozițiile cu care se prezintă astăzi artistul, sunt în genere de factură cerebrală.

Universul desenelor lui Dan Cioca, în ciuda unor prime impresii este adânc ancorat în contigent, sugestiile de factură suprarealistă, care de altfel abundă în opera sa, constituie doar o problemă de recuzită în spatele căruia artistul, familiarizat îndelung cu lumea scenei, încearcă conștient să se disimuleze. Convenția teatrală este adânc implicată în gestul creator. 

Elementul narativ domină spațiul grafic ce se constituie într-o veritabilă scenă pe care acest pictor scenograf dedublat în grafician, o brodează cu o minuțiozitate de veritabil orfevrier. Micile amănunte, semnificative însă, ordonate după o riguroasă regie constituie elemente de deschidere ale scriiturii sale plastice.

Artistul evită amploarea unor mari desfășurări epice cultivând un desen filigranat ce se esențializează în descrieri pline de minuțiozitate ( ”Insectar”, ”În așteptarea domnului Magritte”, ”Nava Pasărea Phoenix”, ”Omagiu”, ”Ușa”, etc.).

De fapt Dan Cioca recrează un univers ce se constituie aproape în exclusivitate din multipolara abordare a unui singur personaj: FEMEIA ca factor germinativ al lumii. Este aici o inversare a sensului biblic unde primordialitatea existenței îi este atribuită elementului masculin.

Artistul ar putea fi considerat un panteist pentru care existența se relevă într-o plenară trăire a clipei, dacă nu am intui în structura sa de profunzime, obsesia ireversibilei noastre Treceri (”Coșmarul”, ”Clepsidra”, ”Spectrul inocenței”, ”Timpul”, ”Ultima clipă” ș.a.).

Desenul său se situează la punctul de interferență al sensibilității creatoare cu realitatea, făcând astfel dovada unei acute percepții vizuale (”Femeia floare”, ”Scaunul pierdut”, ”Roata timpului”, ”Cu gândul la fluturi”). El este preocupat de construcția analitică a imaginii, în cadrul căreia elementele epice ale unei fabulații bogat sugerate implicând adesea o notă de umor sarcastic, sunt urmărite în amănunt cu un sentiment de seducție nemijlocită a văzului, devenind astfel un dat lăuntric al introspecției.

Planurile compoziționale se compun și se descompun în asociații inedite de o neliniștitoare expresivitate. Artistul creează un univers în permanentă devenire, la o privire atentă a evoluției sale apărând cu persistență dorința autorului de a impune Simbolul sub semnul grafiei.

Dan Cioca ne implică intim în sistemul metaforic al unei opere ce credem că se va proiecta în timp ca suport al permanenței.

Text rostit la vernisajul expoziției de grafică de la Muzeul Național Craiova, 1982

Constantin Cubleșan în Revista Tribuna nr. 26(753) din 1971

Profil plastic                    

Absolvent al secției de scengrafie(clasa prof. Paul Bortnovski) a Institutului de Arte Plastice ”N. Grigorescu” din București (1967), Dan Cioca se impune imediat atenției publice prin lucrările sale de grafică-afiș, participând la numeroase expoziții din țarp și din străinătate (Salonul de grafică – București – 1968, Salonul de desen și gravură, Bucureti, 1970). Dar, succese apreciabile a dobândit mai ales în arta scenografiei, actualmente lucrând în cadrul Studioului de Televiziune București, unde a semnat decorurile unor spectacole mult apreciate. Este participant cu lucrări de scenografie la trienala de scenografie, București – 1967, expoziția de ”Scenografie românească, Berlin, Frankfurt, Varșovia, Viena, Roma”- 1968, Bienala de afiș, Varșovia – 1970. Arta lui Dan Cioca este de o remarcabilă plasticitate, de o puternică forță de sugestie în ciuda sau datorită tocami simplității soluțiilor și a rezolvărilor. Utilizând o linie sobră și sigură el reușește să se impună și în grafica de carte și publicitară, colaborând cu ilustrații la revistele Tribuna, România literară, Luceafărul, Amfiteatrul, etc.

În tânăra generație de scenografi, Dan Cioca se afirmă ca o distinctă personalitate, cu posibilități ample în grafica de carte și afiș. Propunem cititorilor Tribunei câteva din lucrările sale cele mai recente

Cornel Radu Constantinescu în Revista Contemporanul  nr. 3 (1836) din 15 ianuarie 1982 cu ocazia expoziției de la Galeria Galateea.

Dan Cioca propune o suită de desene în manieră suprarealistă. Suprarealistă e un fel de a spune fiindcă juxtapunerile surprinzătoare ale unor detalii (figuri umane, obiecte, peisaj, etc.) altfel coerent și minuțios-realist configurate, ilustrează în fond opțiunea sa pentru metaforă. Desenele sunt controlate, atent conduse către un tâlc descifrabil, puțin șocante în ciuda soluției plastice cultivate, având chiar o vagă notă romanțioasă. Există în lucrările lui Dan Cioca un cert filon literar (și nu ne referim, aici, strict, la gustul său marcat pentru descripție), care l-ar recomanda comentării textului prestigios prin desen, sau oricum credem,  unei tematici evoluând paralel și compensatoriu cu cea a operei  scriitoricești.

Cornel Radu Constantinescu

La Galeria de Artă Galateea, graficianul Dan Cioca ne propune sub forma notațiilor succinte din specia larg răspândită a ”jurnalului de călătorie”, un itinerar european. Desenele sale se remarcă, în primul rând, prin spontaneitate, prin forța de sugestie a amănuntului edificator, datorită cărora atmosfera locului reînvie pentru noi, în întreaga sa plenitudine. Dan Cioca privește cele trei orașe cu ochii călătorului, un călător disimulat firește, care învăluie sub o undă de umor, reala lui sensibilitate poetică. Privind spectacolul alert, vivace, cu o notă de pitoresc, un pitoresc atent dozat, el este capabil să transforme un periplu turistic, la urma urmelor, unul ca oricare altul, într-un autentic fapt de cultură. Un desenator descrie lumea descriind în primul rând, un fel de a vedea lumea surâzător, senin, cald, și într-o bună măsură, candid. 

Text scris cu ocazia vernisajului de la Galeria Galateea din 27 ianuarie 1978.

Despre abstract la modul concret

După revoluția din 1989, publicul român a putut veni din nou în contact – printr-o serie de expoziții organizate în mai multe orașe din țară, printre care București, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Constanța și Blaj – cu opera unui artist autohton care dispăruse din orizontul său de percepție încă din anul 1981. Dan Cioca, pentru că despre el este vorba, s-a născut la 25 mai 1939 la Chișinău, în Basarabia. În 1961 a terminat cursurile Școlii de Arhitectură și Urbanism din București, apoi a făcut studii de arte plastice la Cluj și în Capitală, unde a absolvit secția de scenografie a Institutului ”Nicolae Grigorescu” (1967). A fost scenograf la Teatrul de Stat din Sibiu și la Televiziunea Română, după care, cu ocazia participării la o expoziție ce a avut loc la Stockholm, a decis să părăsească România, stabilindu-se mai întâi în Italia, apoi în Statele Unite ale Americii, la New York.

Dintre expozițiile la care mă refeream la începutul acestor rânduri, am reușit să văd doar două: pe cea de la Institutul Francez de Cultură și pe ce de la Galeriile ¾ de la Teatrul Național din București, ambele datând din 2004. Erau expoziții de desen, cele mai multe dintre ele inspirate din lumea de peste Ocean, peisaje urbane elaborate (în ciuda aparenței de simple notații grafice), în spatele cărora puteam intui un spirit analitic ”îndulcit” de un fior liric cât se poate de autentic. Virtuozitatea cu care schița contururi, dinamismul liniilor și al planurilor, care întrețineau pentru câteva momente iluzia că te afli în fața unor adevărate creații grafice animate, eleganța compozițiilor și o anume spontaneitate studiată, mi-au relevat atunci un desenator redutabil, ale cărui atuuri erau finețea observației, tehnica îndelung exersată și simțul acut al metaforei.

Surpriza pe care mi-a produs-o artistul - și desigur nu, numai mie – a venit odată cu expoziția recent deschisă la Galeria ”Orizont”, în care sub titlul ”Abstract – în timp și spațiu concret”, apare într-o ipostază oarecum neașteptată, și anume în aceea de pictor. Un pictor care se deosebește de desenatorul pe care-l știam nu numai prin ”evadarea” într-un alt gen al exprimării plastice, ci și prin reformularea radicală a concepției despre imagine, spațiu și perspectivă. Pentru un fost arhitect și pentru un grafician care a valorificat cu multă pricepere acest avantaj profesional, trecerea la tașism, pentru că asta pare să fie familia stilistică în care pot fi încadrate cel mai corect lucrările lui Dan Cioca, reprezintă un lucru cel puțin curios. Mărturisind că devenirea sa artistică a fost profund marcată de viziunea lui Wassily Kandinsky (dar, aș adăuga cu de la mine putere, fără a băga mâna în foc că nu greșesc, și de Jackson Pollock), Dan Cioca își descoperă, în noua sa calitate de pictor, un nestăvilit apetit pentru culoare, pe care o utilizează în mod frenetic, realizând compoziții abstracte caracterizate prin bidimensionalism și prin eliberare aproape totală de rigorile comunicării cu realitatea, fie ea imediată sau doar posibilă. Din această perspectivă, am putut distinge pe simezele de la ”Orizont” mai multe tipuri de lucrări, purtătoare de mesaje diferite asupra naturii lor abstracte. Mai întâi, sunt de evidențiat cele în care procesul de abstractizare este susținut de un suport geometric, în funcție de care culorile sunt amplasate și delimitate vizibil, intrând în dialog prin contraste puternice, pline de rezonanță. Urmează o serie de tablouri în care predomină spontaneitatea tipic gestualistă: culorile sunt așezate într-un mod aparent aleatoriu, tușele ample alternând ori intrând în coliziune cu accente punctiforme sau cu imperfecțiuni ”de acoperire”, ce lasă să se vadă cartonul de ambalaj folosit drept suprafață de lucru. În fine, acestora li se adaugă câteva lucrări ”de graniță”, care balansează nehotărât între abstract și figurativ, precum și o suită de exerciții de nuanțări și contraste, unde negrul, roșul, violetul și albastrul sunt ingredientele cromatice preferate pentru realizarea unor compoziții în care orice imagine potențial recognoscibilă este destructurată în mod arbitrar, repetarea procedeului de-a lungul unei întregi serii lăsând totuși loc suspiciunii că inițial ar fi existat pe undeva și o intenție de coerență a simbolurilor.

În asemenea circumstanțe, care ”contabilizează” mai multe stiluri noi și nici o nostalgie vizibilă legată de vechile preocupări, o concluzie asupra picturii pe care ne-o propune Dan Cioca este greu de formulat de aici de la București. Pentru că, să nu uităm, expoziția se intitulează ”Abstract – în timp și spațiu concret”, formulă cvasieliptică, în contextul căreia ”abstractul” se află pe pereții de la Simeza, iar ”timpul și spațiul concret” la New York, acolo unde au fost create lucrările. De altfel, Tudor Octavian, care a deschis expoziția și care a petrecut mai mult timp în metropola americană alături de Dan Cioca și de alți artiști ca el, de pe toate meridianele lumii, este de părere că nici nu ar trebui să vorbim despre pictură în cazul de față, ci despre un limbaj artistic cu totul special, care, într-o primă fază, poate fi înțeles, fără distorsiuni supărătoare, doar la el acasă. Înclin să-i dau dreptate....

Articol prilejuit de expoziția ”Abstract în timp și spațiu concret”, Galeria Orizont, București (Economistul/ Ecart, 17 februarie 2005)

Cristina Angelescu în Revista  ”Săptămâna”  nr. 426 din 2 februarie 1979, cu ocazia expoziției de la Galeria Galateea.

Obișnuiți cu acele diafane și misterioase personaaje, cu arborii și vegetația alcătuite parcă din materie și din spirit, obișnuiți cu lumea învăluitoare și ciudată, întotdeauna capabilă să destăinuie, într-o linie curgătoare și muzicală, adevăruri despre realitatea mai puțin sesizabilă, am avut a ne confrunta, de această dată, cu un ciclu de desene realizate în peregrinarea artistului prin orașe europene: Bruxelles, Paris, Amsterdam. Trei orașe,  cunoscute și ...povestite de mulți, cu ajutorul cuvintelor, prin linie și culoare, adeseori sugerate prin sunete, cunoscute din filme, din fotografii, metafore adăugate altor metafore pentru a crea siluetele unor orașe cu alura de grandioasă operă de artă. Ochiul ager, mintea scăpărătoare și atentă a graficianului și scenografului Dan Cioca nu putea decât să surprindă, și prin prisma celor știute și adulmecate de prin alte referiri cu parfum de artă și de istorie, să surprindă, în primul rând aura de inefabil a acelor locuri, și , apoi, tenta nostalgică cu care, un timp, ce ireversibil se duce dar își lasă amprenta și adesea o prețioasă pecete – luminează clădirile, înnobilează ambianța și determină, în ultimă instanță, chiar comportarea, dinamica, mișcarea personajelor care animă străzile, canalele, piețele. Este surprinzătoare și este frumoasă, poetică, reașizată sensibil, în aceste imagini, surprinzătoare este tăcerea ce învăluie totul. și aceasta, în pofida liniilor nervoase, clare, așezate cu repeziciune, într-un suflu al inspirației, pe spațiul alb.și tocmai datorită acestu suflu de artă ce bântuie desenele alb negru și cele câteva notații colorate, narațiuna depășește subiectul de studiu propus și se transferă într-un domeniu în care, iluzia, amintirile, mistificarea artistică, sugestia își împletesc potențele spre a da naștere unor miniaturi strălucitoare și extrem de expresive.este motivul pentru care aceia care caută în imaginbile lui Dan Cioca vibrația și apartenența lui la un mod de gândire suprarealist nu vor fi dezamăgiți. Limbajul prin care vorbește spectatorului este, în aparență, diferit. Artistul este însă același și sentimentul care domină după ce ai vizitat expoziția este acela că ai ascultat o nouă și foaarte frumoasă poveste de călătorie a lui Dan Cioca.

Cristina Angelescu în Revista Săptămâna nr. din anul 1976, cu ocazia vernisajului de la Căminul Artei

Dan Cioca.....desene

Graficianul și-a aflat sursă a modalităților de exprimare în arta fotografică și în cea cinematografică, influență pe care o cenzurează și o folosește cu subtilitate. Își argumentează compoziția sugerând planuri diverse în care, evenimentele își au autoritate proprie. Se apropie cu precauție de realismul fotografic folosind transcrierile realizate în acest stil mai mult ca pretext – suport, pe care se desfășoară imagini tangente, imagini revelatoare ale visului. În fiecare dintre desenele sale afirmă existența, o existență ce se developează între realitate și vis, iar argumentele de o mare frumusețe și precizie grafică pe care le aduce desenelor, dezvăluie o natură sensibilă, impregnată de o poezie aridă, ușor melancolică, urbană. Sunt stări și sentimente contradictorii care își află exprimarea în cadrul aceluiași desen,  integrate însă într-o  atmosferă unică. Graficianul  realizează omogenizarea ansamblurilor, prin procedee tehnice bine mânuite, prin armonia lirică a gândirii sale.

Dan Grigorescu

            Dominând clădiri întemeiate pe o strictă logică a proporțiilor, bolți și portaluri, lumea lui Dan Cioca este spațiul întâlnirii unei hieratice neclintiri, care e aceea a convenției alegorice și o antropologizare a naturii. 

Text apărut în catalogul expoziției ” Imagini din Paris”  de la Biblioteca Franceză, 1980

Dan Grigorescu

Arta lui Dan Cioca definește un univers ale cărui legi fundamentale sunt cele ale basmului. O lume în care miracolul e mereu posibil, o lume a frumuseților și a bucuriilor simple, descoperite de artist fără mirare, ca niște lucruri întrutotul firești. De îndată ce înțelege logica lăuntrică a evenimentelor din această lume, privitorul devine părtaș la miracolele narate de Cioca.

Elementele naturii sunt prefăcute în chipuri omenești, fragile profiluri de adolescentă, în preajma cărora lumea pare a se naște din nou, înălțându-se din ruinele tragicelor cataclisme. Iată, plutind peste oceanele întinse ca o lespede, prin luciul cărora străbat turlele și cupolele orașului scufundat, un obraz de fată luminat de sclipirile curcubeului ce vestește sfârșitul diluviului. Sau acel chip adolescentin, de mare puritate, întreită întruchipare a frumuseții, ridicându-se deasupra pământului sterp, mutilate de seisme; creștetul fetei e încununat de flori, prevestire a izbânzii vieții, împlinită prin om. Sau profilul Sfinx, veghind lângă deșertul presărat cu morți, pesemne fetele care n-au știut să-i dezlege enigma; surâsul ei e însă înspăimântător de omenesc, Eva și Pandora sub aceleași trăsături voit convenționale. Chipurile acestea stranii sunt alegorii ale împlinirii naturii, ale fecundității, ale vieții și ale morții.

Aluziile magrittiene sunt, câteodată, transparente; dar ele sunt tălmăcite într-un sistem de semne în care sintaxa suprarealistă devine suportul unor afirmații care, la Dan Cioca, înseamnă încredere în viață, în simplitatea gestului aducător de bucurie, refuz al morții, al agresiunii, al spaimelor. Personajele lui privesc de la ferestre larg deschise sub ceruri înstelate, sub care se înalță orașul îndrăgit de artist, Bucureștiul, armonioasă sinteză a arhitecturilor tradiționale și a cutezătoarelor construcții moderne. Peisaje în care flutură ample aripi de păsări și de fluturi; siluete feminine proiectate, într-un zbor fericit, pe imense coroane de arbori; uși larg deschise, dincolo de care se vede veghind ochiul, semn al rațiunii biruitoare; figuri încununate cu frunze (de fapt, ele însele sunt arbori de o uimitoare vitalitate). Dominând clădiri întemeiate pe o strictă logică a proporțiilor, bolți și portaluri.

Lumea lui Dan Cioca e spațiul întâlnirii unei hieratice neclintiri, care e aceea a convenției alegorice, și o antropologizare a naturii. Arbori în înfățișarea cărora se deslușesc chipuri umane, femei transformate în copaci care protejează cu rădăcinile lor, pruncii, altele – plutind pe deasupra zborurilor de rândunele, într-un cer împodobit cu simbolurile vitalității și ale grației. Profiluri de o puritate renascentistă, detașându-se pe fundaluri de cer devenite grele brocarturi cu flori.

În felul acesta, viziunea lui Cioca modifică fundamental sistemul tradițional de semne al suprarealismului, conducând spre concluzia optimistă a izbânzii vieții. Chiar și alegoria medievală a faimoasei Frau Minne se transformă esențial: ea nu înseamnă o constatare a morții care pândește, necruțătoare, în spatele oricărui semn de frumusețe. Ci e un avertisment lucid împotirva primejdiei vreunei agresiuni ce amenință viața; e, prelungită în teritoriul alegoriei convenționale, imaginea de un realism halucinant a omului ce străbate lumea, cu obrazul acoperit de hidoasa mască de gaze, semn al morții împotriva căreia avertizează artistul.

O lume unde își află adăpost surâsul copilăriei, inocența și jocul. O lume care își apără bucuriile, miracolele zilnice, împotriva amenințării morții. Cioca aduce în grafica de șevalet preocupările și sentimentul artistic cunoscute din pictura lui, din acele flori exuberante care invadează cu petalele lor pline de sevă, întregul spațiu optic. Din afișele ale căror temă predilectă e circul, artă a bucuriei copilărești și a miracolului totdeauna posibil, din scenografia sa.

Dar sub întruchipările fermecătoare, pline de grație, ale desenelor lui Cioca, se ascund mereu gândurile unui artist care meditează la condiția umană și afirmă, fără ezitare, dreptul la bucurie al omului.

București, august 1978 

Text apărut în catalogul expoziției ”Viziuni”  de la Galeria Căminul Artei, 1978

Expozitii

"Un ceas cu Eugen Ionescu" la Institutul Francez

            Saptamana trecuta, pe 8 iunie, la Institutul Francez "Elvira Popescu" din Bucuresti s-a deschis expozitia de grafica "Un ceas cu Eugen Ionescu", realizata de plasticianul Dan Cioca. Expozitia merita vizitata din cel putin doua motive. In primul rand, din interes biografic pentru cel care a fost Eugen Ionescu, marele dramaturg cu o dubla identitate lingvistica, romana si franceza, care il face sa fie revendicat deopotriva de doua culturi. Plecat de foarte mic cu parintii in Franta, a ramas acolo pana la varsta de 13 ani, cand s-a intors in tara, pentru a-si face studiile liceale si universitare. A scris si publicat eseuri si poezii in Romania, apoi s-a reintors in Franta cu o bursa de studii. Intreaga sa creatie dramatica a fost scrisa, in schimb, in limba franceza, careia i-a conferit valori estetice de exceptie. In al doilea rand, biografia celui care expune este cel putin la fel de interesanta. Nascut la Chisinau in 1939, Dan Cioca face Scoala de Arhitectura din Bucuresti, urmeaza studii aprofundate la Cluj si Institutul de Arte Plastice din Bucuresti. Periplul intelectual continua prin calatorii de studii in Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Rusia, Austria, Franta, Germania si culmineaza cu o bursa obtinuta la Universitatea din Perugia, unde a avut si o expozitie personala. Dupa aceasta, in Italia fiind, cere azil politic si emigreaza in Sua. Era in anul 1983 cand s-a mutat la New York, unde locuieste si acum. Dan Cioca a avut expozitii personale peste tot prin lume, din Basel, Bruxelles, Paris, Roma, Venetia pana-n Munchen, Stockholm si evident New York. Expozitia deschisa la sala "Elvira Popescu" ne lasa, asadar, sa ghicim mai mult decat o afinitate intre cei doi artisti. Am zice o intelegere simpatetica intre doi artisti "torturati" de nostalgia celor doua "origini", fapt tradat in portretele pe care Dan Cioca i le face maestrului Ionescu: un minunat amestec de ras cu plans.
 

Dia Radu

Formula As

Dorana Coșoveanu în Revista Săptămâna anul VIII, nr. 29 (396) din 24 iulie 1970, cu ocazia expoziției de colaje și gravură de la Galeria ”Amfora”.

Multiplele fațete ale artistului

În decursul unui singur an, cu începere de la 27 iulie, la Galeriile Amfora, Dan Cioca se prezintă pentru a doua oară în fața publicului. De această dată cu colaje și litografii color, adică cu niște discipline în domeniul cărora este mai puțin cunosscut. Deși aparent cele două tehnici denotă două modalități estetice complet deosebite – litografiile, repetând decorativ un motiv bazat pe curbe și volute; colajele mizând pe puterea de evocare a fanteziei dezlănțuite, a materialelor eteroclite – ele exprimă, de fapt,  un temperament plastic unitar și perfect delimitat; scenograf de formație, Dan Cioca este un artist laborios, înclinat către elaborarea minuțioasă a lucrării, tributară unor viziuni variate, de interpretare. Considerate ca atare lucrările, litografiile au - bizar – valoare decorativă (cităm ca remarcabile ”Si bemol” și ”Pasărea de foc”), iar colajele o valoare poetică, de evocare, precum în ”Orașul roșu” sau ”Reverie pe acoperișuri de noapte”, mărturisind și o înclinație pentru lirism și meditație, îndeobște reprimate în celelalte lucrări ale lui Cioca.

Dumitru Dinulescu

Grafica lui Dan Cioca e o grafică de vegetații, nu de vegetație, ci de vegetații, cu groaznice păduri marine sau groaznice nu mai puțin creșteri necontrolate, păienjenișuri de aderențe din lumea organică care se autosugrumă parcă în acest delir conflictual între sine și contra-sine.

Vezi de multe ori în imaginile propuse de Dan Cioca ceva din farmecul, din blândețea inefabilă a amenințării Apocalipsului sfântului Acela, parcă o răzbunare teribilă își alocă zâmbetul pervers și tocmai imaginile frumuseții din chipuri de oameni (mai ales femei) și din chipuri de animale (mai ales pisici).

Obsesii decorative se răstignesc în aceste apusuri de sfârșit de secol și de mileniu și chiar de bi-mileniu. Ochii rotunzi, anatomici, buni de păzit într-un pahar, draperii spânzurate într-un unghi de trei sferturi, marcând cu un zâmbet silit sau galben ceva la orizont.

Totuși o grafică optimistă, cel puțin la origini și evoluția pe care o înregistrăm acum, în care artistul parcă-și mușcă stomacul, intestinele și fierea nu e decât o deratizare spirituală și de ce nu? chiar spiritualistă.

Nu se poate spune că Dan Cioca are oroare de suprarealism sau că incursiunea sa în vis e ocazională. Nu. Din contră.

Să remarcăm și abundența animalelor onirice, de la cal la melc și din nou de la melc la cal, drumul de la obiect la umbră și drumul de la umbră la obiect, această navetă între extreme sau între dublete asigurând mereu biletul de întoarcere.

Text apărut în catalogul expoziției ”Viziuni” de la Galeria Căminul Artei, 1982

Elena Forțu

Dan Cioca desene Bruxelles - Paris – Amsterdam

Amplul portret al celor trei capitale, Bruxelles, Paris, Amsterdam, realizat de Dan Cioca în desenele sale, stă în întregime sub semnul bucuriei: bucuria descoperirii, a trăirii, a comunicării. Deprins, în cursul îndelungatei sale experiențe de scenogarf la televiziune, să prețuiască timpul până la fracțiunea de clipă, artistul de lansează într-o impetuoasă întrecere cu sine însuși, desenând (cu o fantastică viteză susținută de pasiune) străzi, ape, poduri, grupuri statuare, piețe, parcuri, oameni, mașini, tot ceea ce ochiul avid al călătorului poate înregistra.

Operând cu un discernământ sigur al specificului, izvorât, atât din intuiție artistică, cât și solida cultură datorată dublei sale formații, el reușește să surprindă ineditul, redând cu spontaneitate și vigoare spectacolul stradal, într-o viziune mai degrabă a corelării decât a confruntării, uneori cu o fină notă de umor, întotdeauna cu o plăcere stenică.

Linia unduiește prinzând într-o rețea grațioasă și complicată, ca a celebrelor dantele bruxelleze, jocul ferestrelor, filigranul ornamentelor, vrejurile de fier ale felinarelor sau fuga firelor electrice din ”Grande Place”, ”Place Royale”, etc.

Antrenate într-o mișcare de balet fantastic, frontoanele caselor din Amsterdam, din Binengasthuis Centrum sau Spiegel Gracht, comunică privitorului o imagine convingătoare a ceea ce s-a numit ”muzică împietrită”.

Amploarea compozițională a viziunii se împlinește în chip fericit, cu minuția de bijutier a tratării câte unui detaliu caracteristic. Așa apare felinarul supradimensionat din ”Place de la Concorde” sau jocul sprințar al hornurilor și firmelor din Place  St. Michele, dând expresivitate și har poetic unor motive aparent banale și cotidiene.

Dan Cioca știe să mânuiască cu deosebită sensibilitate și virtuozitate acel realism poetic la care se referea Romulus Vulpescu, vorbind despre desenele sale: ”Lumea așa cum este ea în realitate, dar pe care nu o putem vedea decât cu ajutorul artistului care știe să ne deschidă ochii”. 

Text scris cu ocazia vernisajului de la Galeria Galateea din 27 ianuarie 1978 și publicat în revista Arta nr. 2/1978.

Florian Potra

Cioca are creionul ușor și iute, de aceea o primă, imediată (auto) îndiguire e ridicată împotriva naturalismului, a oricărei reproduceri mecanice a naturii, a realității.

Odată înlăturată primejdia verismului, Cioca face repede loc unei imaginații hrănită cu discrete sugestii suprarealiste.

Text apărut în Revista ”Teatrul”, 1972

Florin Rogneanu

Eterna reîntoarcere - Veneția

În primăvare anului 1983, graficianul Dan Cioca, pe atunci pictor-scenograf la Televiziunea Română, deschide în sălile Muzeului de Artă din Craiova, o expoziție personală, impresionantă prin numărul de lucrări, dar și prin calitatea actului artistic. A fost o expoziție cu un mare succes la public, dovadă fiind numeroasele achiziții făcute de colecționarii craioveni, o expoziție în care vivacitatea expresiei desenului era împletită cu o fantezie debordantă, iar maniera suprarealistă de abordare a ”subiectelor” implica sugestii filosofice și existențiale dintre cele mai diverse. După această expoziție artistul Dan Cioca avea să părăsească România să devină cetățean american și graficianul revistei ”Micro magazin” din New York.

În cei 35 de ani de la debut, expozițiile sale personale au străbătut un traseu european și american impresionant de la Bruxelles, Paris, Amsterdam, Veneția, Roma, Munchen, Stockholm la New York și Washington. 

Abia acum după anul 2001, Dan Cioca a revenit în viața artistică românească prezentând o serie de expoziții personale în Muzeele de Artă din România ( București, Constanța, Baia Mare) Muzeul craiovean organizându-i expoziția ”New York Forever” în colabotrare cu Ambasada S.U.A. la București.

A treia expoziție personală, deschisă la Muzeul de Artă din Craiova, Dan Cioca a dedicat-o în întregime Veneției, acestui oraș pe care îl consideră născut întru mister, de o frumusețe supranaturală, spațiu al peregrinărilor nostalgice care a atras pe marii pictori ai Școlii Venețiene: Giorgione, Veronese, Bellini, Carpaccio, Tintoretto, Canaletto, pe modernii Whistler, Monet, Kokoska, Dufy și pe marii maeștrii ai picturii românești: Dărăscu, Petrașcu, Stoenescu, Baba ș.a.

În viziunea lui Dan Cioca, imaginea Veneției este una plină de dinamism, un oraș parcă în alertă, un oraș care își păstrează, datorită arhitecturii, atmosfera medievală, fiind, în același timp, un oraș modern, animat de mișcarea vioaie a numeroase personaje, turiști anonimi ce vin aici an de an pentru a retrăi, poate muzica lui Monteverdi ori Vivaldi sau intrigile amoroase din piesele lui Carlo Goldoni.

O serie de compoziții lasă să se întrevadă dincolo de observația pertinentă, formația scenografului, a aceluia care se joacă cu spațiile, făcând din fiecare formă sau ansamblu de forme un spectacol. Cu o mare ușurință artistul construiește, dintr-o multitudine de linii verticale și orizontale, o structură complexă, dominată de numeroase arcuri ale podurilor, ușilor și ferestrelor, cărora parcă în joacă, le alătură arabescurile motivelor arhitecturale sau decorative ale vechilor palate cu fațadele lor de tip renascentist, post- renascentist sau arab. Alte compoziții însă, cu o linie expresivă, vibrată printr-o multitudine de inflexiuni, pune în valoare calitățile remarcabile de grafician ale lui Dan Cioca, disponibilitatea sa de a sugera volume prin expresii grafice lapidare. Cele câteva crochiuri, notații fugare în fața motivului, transmit privitorului o stare de ireal, imagini dintr-un oraș care pare suspendat între apă și cer, un oraș fabulos aproape imaginar.

În perioada adolescenței sale, petrecută la Craiova, Dan Cioca descoperea farmecul și poezia Veneției o dată cu faptul că străbunicul său, sculptorul Giorgio Vasilesco (1864- 1898), studiase acolo sculptura la Academia de Artă. 

Viziunea de acum a artistului, ajuns la vârsta maturității, mai păstrează încă acea stare de bucurie, de joc, de franchețe și spontaneitate a adolescenței în fața spectacolului venețian.

Text apărut în Revista ”Lamuri” nr. 27,28,29, ian., feb., martie, Craiova, 2004 cu ocazia expoziției ”Veneția” de la Muzeul Național de Artă Craiova sub egida Institutului Cultural Italian

Grigore Arbore

Întâmplările imposibile

Grafica lui DAN CIOCA este o grafică elaborată. Artistul preferă prea puțin notația directă, schița după natură, deși, atunci când o practică această notație este fulgurantă, vioaie, are acea doză de emotivitate care atestă imediat faptul că vibrația autentică nu se dizolvă în automatismele meșteșugului. Nu aș dori prin aceasta să las să se înțeleagă că acest mod de exprimare frust, nesofisticat este un aspect al naturii artistice a lui Dan Cioca nesolicitat suficient. Este evident că modul celălalt, reflexiv și ironic, mai prețios, vag sofisticat îi stă mai bine artistului. Unda de reflexivitate care constituie poate unul dintre atributele majore actuale ale demersului lui Dan Cioca nu ar fi putut fi degajată cu aceași vigoare și subtilitate de imagini unde mâna se subordonează naturii. Fraza din cunoscutul sonet renascentist despre ”mâna care se supune intelectului” pare să-l fi sedus și pe artistul nostru. Ideea de a recompune ceea ce se vede, evident nu-i aparține. Dar modul cum procedează are trăsături individuale distincte. Contribuie la aceasta o experiență în domeniul scenografiei. Formele trebuie să se dispună în imaginile lui Cioca în conformitate cu exigențele unui spectacol căruia plasticianul îi este regizor. Piesa regizată de creator este însă una singură, fapt remarcabil de altfel, deoarece astfel universul figurativ rămâne coerent, impunând ceea ce în termeni mai pretențioși s-ar chema unitate stilistică. Piesa, cu titlul, provizoriu: ”metamorfoza”, are câteva desfășurări clare. Un splendid trup de tânără se transformă într-o scenă într-o rafinată cupă de șampanie. În altă scenă o tâmplă delicată capătă conturul unui ceasornic elegant cu forme șlefuite. Altundeva mâna unui îndrăgostit devine o subțire ramură de laur.

Simbolistica scenelor este simplă. Atinge însă imediat coardele cele mai sensibile ale sufletului privitorului. Efortul de descifrare este și el minim. Nu există pe de altă parte în aceste imagini pericolul unei tratări reductive a temei din care se dorește a fi extrasă metafora. Fiecare amănunt este surprinzător. Uneori părțile pot deveni interșanjabile fără ca aceasta să altereze efectul de ansamblu urmărit. Artistul le organizează parcă după principiul caleidoscopului; la un moment dat mișcarea se oprește și componentele se regrupează. Motiv pentru care variațiunile pe aceeași temă au fiecare o identitate anume, transmit un mesaj diferit.

Unificator rămâne însă un lirism învăluitor asemeni unui strat de aer protector și transparent scăldând ființe stranii, a căror imaterialitate este rezultatul unei zadarnice investigări a memoriei în căutarea unor întâmplări imposibile.

București, ianuarie 1982

Text apărut în catalogul expoziției „Viziuni” de la Căminul Artei, București, 1982

Itinerar italian

În cadrul relațiilor culturale româno-italiene, la Biblioteca Italiană din București a fost vernisată luni, 23 martie 1981 expoziția de desene a graficianului Dan Cioca.

Impactul artistului cu spațiul italian, ca și cu cel francez, de altfel (în noiembrie 1980 a deschis expoziția ”Imagini din Paris” la Biblioteca Franceză din București) se constituie în viziunea sa ca o stare de spirit, artistul intuind și reușind să imprime operelor sale o veritabilă forță de sugestie. Factura lirică a desenelor se constituie printr-o remarcabilă capacitate de surprindere a pitorescului. Peisajul citadin al cărui promotor este în exclusivitate Dan Cioca, respiră atmosfera de autentică și subtilă sesizare a specificului acestor locuri. Artistul re-creează spațiul spiritual italian îmbogățind astfel marea geografie plastică a Italiei.

Desenul lui Dan Cioca se situează la punctul de interferență al sensibilității creatoare cu realitatea. Artistul face dovada unei acute percepții vizuale. Parcurgem cu el împreună priveliști cunoscute ce sunt salvate de a deveni locuri comunie prin forța de transfigurare a amesajului artistic lucrările sale dezvăluind nebănuite valori emoționale. Se poate descifra în aceste desene o dorință de eliberare a elementului de factură cerebrală în favoarea unei emoții artistice pure, nedisimulate, pline de spontaneitate. Este vorba, de fapt, de transcrierea unui peisaj sufletesc interior pe care graficianul ni-l prezintă subiacent imaginii obiective.

Desenul nu reprezintă modalități de a studia proporții și nici intuiții moralizatoare nu are, el se bazează pe o notație precisă, cu detalii semnificative în care nu narativul, ci factorul liric devine dominant. Formele sunt urmărite cu linie sigură, unduitoare, compozițiile pline de mișcare îmbrăcând fervoarea sentimentelor într-o dinamică a aexpresiei. Acest periplu sentimental propune o lectură vizuală precisă și concentrată, plasată cu îndemânare în cadrul unor vaste spații albe de o mare acuratețe tehnică și marcată originalitate.

Artistul, în peregrinrile sale de-a lungul Italiei, cutreer de fapt un spațiu etern, fixându-și impresiile prin imagini ce ne oferă o viziune originală asupra fenomenelro care dăinuie acest peisaj mediteranean.

Lucrările lui Dan Cioca izvorăsc dintr-o sinceră emoție artistică ce împărtășește bucuria de a desena a artistului.

Text apărut în catalogul expoziției ”Italia”, de la Biblioteca Italiană din București, 1981

Povestea fără sfârșit a lui Dan Cioca

Galeriile bucureștene de arte vizuale au, mai nou, obiceiul brutal de-a adăposti foarte puțin timp munca (poate de ani) a artistului plastic. După vernisajul de rigoare, dupa fastul, "pișcotul" și săruturile prietenești, artistul mai are o săptămână și jumătate de confruntare cu publicul, apoi spațiul va fi populat cu noi imagini, cu noi obiecte, în aceeași frustrantă și păgubitoare grabă. Astfel reveria, dorința de-a colinda descoperind, a amatorului de artă, devine un galop contra cronometru. Sigur, se va spune că artiștii sunt mulți, listele de așteptare lungi și galeriile puține. Lucrul ăsta ar trebui în mod firesc, să ducă la nașterea a noi spații. Poate cine știe. Dincolo de această amărăciune, semnalez o expoziție de pictură care mi-a luminat o zi, începută pe un puternic fond gri: "Abstract - în timp și spațiu concret", Dan Cioca, Galeria Orizont.

Am "bătut" galeria în lung și în lat, cu sentimentul că mă inițiam în forme, culori, care păreau a reface lumea frângându-se magic sub ochii mei. Dan Cioca este un narator înnăscut. El are puterea de-a modifica lumea, revelând-o ca pe o poveste fără sfârșit, ținând privitorul într-o tensiune abilă, știind ce spune și, mai ales cum să spună. Cel mai greu lucru la pictura abstractă este să te convingă. Cel mai ușor este să o ignori transformându-te într-un necruțător diletant de opinie. Dan Cioca revine dintr-un exil în care numai cerul n-a fost pictat și totusi, nu renunță la "vechiul obicei" de-a elibera culorile de complexe și prejudecăți, alternându-le într-un ritm de multe ori tragic, pe pânzele și cartoanele purtătoare de artă.

Articol apărut în revista      cu ocazia expoziției ”Abstract în timp și spațiu concret”, Galeria Orizont, București, 2005

O reîntâlnire impresionantă

Iolanda Malamen 

Ilie Boca, Vasile Chinschi, Ilie Cioartă, Dan Cioca, Vasile Craioveanu, Cornelia Dedu, Eugen Holban, Aurelia Matei, Costin Neamţu, Letiţia Oprişan, Dan Horaţiu Panait, Liviu Stoicoviciu, Angela Tomaselli şi Ruxandra Garofeanu, treisprezece artişti şi un critic de artă ce fac parte din promoţia 1967 de absolvenţi ai Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu”, s-au reunit, cu solidară mărturisire, într-o expoziţie (4 aprilie-12 mai 2013, Galeria Dialog) care a punctat momente din traseele lor vocaţionale. După aproape cinci decenii de confruntare cu „torentele” vizualului, de numele acestor artişti se leagă profesionalismul, originalitatea, libertatea de opţiune, credinţa, truda ş.a.m.d. 

Fraternizînd cu ei riguros şi asumat, fiindu-le şi coleg de promoţie, criticul de artă Ruxandra Garofeanu, iniţiator şi curator al acestei insolite manifestări, s-a străduit să creeze cu justeţe acel armonios şi unificator popas, animînd ritmul lucrărilor şi realizînd astfel o simeză locvace, o echivalare a spaţiului cu un tumult imagistic „saturat” de lumini şi de cromatici.

Din propriul drum, Dan Cioca, natură proteică, năvalnică, a cărui biografie nu a ocolit nici şederea de aproape trei decenii în zbuciumul new-yorkez, cîndva adulat şi răsfăţat de mulţi dintre condeierii români importanţi, este, în opinia mea, „un copil teribil” ce pare trezit brusc într-un tărîm al minunilor şi se bucură de tot ce vede şi poate atinge. 

Trecerea de la epic (a realizat în trecut grafică şi remarcabile scenografii) la aceste provocatoare, formidabile izbucniri cromatice a fost providenţială, natura lui împăcîndu-se de minune cu drumul în acest nonfigurativ şi cu patosul sincerităţii. Mîna sa se dezlănţuie pe pînză, iar gesturile şi cromatica par de neoprit. Dar, privind mai atent, printre complicate şerpuiri, vîrtejuri, curbe şi halucinante modificări de stări şi de valori cromatice, se ghiceşte, învăţată la sânge, lecţia marii picturi non-figurative şi elementele venite dintr-o literaturizare a spaţiului, a tot ce este în continuă purificare şi transformare.

Articol apărut în revista ”Luceafărul de dimineață” cu ocazia expoziției de grup ”Generația 67” de la Galeria Dialog, București, 2013

Joi, 04 Aprilie 2013 

Dan Cioca, dezordonatorul

„Metafora cu chip de femeie” – grafica atât de obstinant propusă până acum de Dan Cioca – şi-a pierdut contururile, liniile s-au diluat până la disoluţie – şi albul a fost invadat de culoare; masiv, debordant, stră­lu­citor, frenetic, ca o răzbunare de destin. El zice că s-a jucat, dar altcineva s-a jucat cu mâna lui. Timp-spaţiu-lumină-verde crud-galben pur – o muzică izvorâtă dintr-o flaşnetă cosmică, imprevizibilă ca o furtună dezlănţuită din cea mai senină geană de cer. Criticul de artă Adrian Silvan Ionescu chiar aşa l-a numit: Dezlănţuitul. Eu aş accentua, încă. Am văzut cu ceva timp în urmă, la Paris, o expoziţie (de colaje, însă) semnată de poetul Jacques Prévert, pe care organizatorii o numiseră/îl numiseră Dezordonatorul. La fel se joacă şi Dan Cioca în această imprevizibilă ieşire pe simeze, cu culorile lui: dezordonându-le cu o mână – şi ordonându-le (cu) o altă mână, nevăzută, după criterii ce ne scapă. Dezordonatorul Dan Cioca.

Text apărut cu ocazia expoziției ”Dan Cioca – Reloaded”, la Galeria StudioArt București, 2013

Grafica lui Dan Cioca sau spaţiul  înrudit cu poezia

De-a lungul existenţei sale, Accademia di Romania, din Roma, a fost gazda unor apreciate manifestări. Într-o sală special rezervată, au fost vernisate, în timp, expoziţii ale unor artişti români de seamă, faima acestora aducând în faţa lucrărilor lor mii şi mii de iubitori de frumos. Un astfel de moment l-am trăit în mai 2003, când la Galeria de Artă a Accademiei s-a vernisat ex­po­ziţia de grafică a artistului româno-american Dan Cioca. Aparent, un lucru obişnuit în peisajul cultural ro­mâ­nesc din Cetatea Eternă. Şi, totuşi, un ce insolit ce uneşte aceste tablouri, deosebindu-le de alte expresii artis­tice de gen. Toate cele 40 de lucrări (de acelaşi format: 60/40 centimetri, executate în tuş de China) au ca meta­foră chipul unei femei. Un chip diversificat în 40 de ipos­taze, diferite una de alta, îmbălsămate cu „ingre­dien­te” apa­rent banale, luate din natură – de regulă, arbori – care trimit, subtil, către mesajul artistic dorit.

Prezentându-l pe artist, criticul şi istoricul de artă Dan Eugen Pineta, directorul Accademiei, trimitea la „respirarea” (cum ar zice Nichita) din perioada 1965-1974, când artiştii au forţat uşa politico-socială întredeschisă, printr-o sur­prin­zătoare, di­ver­sificată şi proaspătă exprimare de sine – chiar dacă, mai târ­ziu, aveau să resimtă frânghia ce-i ţinea legaţi la edecul realismului socialist. În acea perioadă de aşa-zis romantism revoluţionar şi-a încondeiat, negru pe alb, pictorul Dan Cioca o importantă parte din năzuinţa sa artistică, fapt dovedit şi prin data ce însoţeşte semnătura din colţul fiecărei lucrări expuse sub azurul italian. Ceea ce nu anulează faptul că acelaşi Dan Cioca, nemaiputând îndura lacătele de pe uşa sperată între­deschisă, a emigrat, în anul 1983, în Statele Unite ale Ame­ricii.

Dar, să ne păstrăm la ceea ce avem sub privire. Şi să spunem, o dată cu Marin Sorescu, despre ceea ce vedem: „O grafică metaforică, luminoasă prin claritatea desenului, dar densă ca gândire şi concepţie, într-un spaţiu vecin cu poezia”. Grigore Arbore – citat de criticul Dan Eugen Pineta – ne coboară din haloul sorescian într-o interpretare mai exactă, mai concretă: „Simbolistica scenelor este sim­plă. Atinge, însă, imediat coardele cele mai sensibile ale sufle­tului privi­torului. Efortul de descifrare este şi el mi­nim. Nu există, pe de altă parte, în aceste imagini, perico­lul unei tratări reductive a temei din care se doreşte a fi extrasă metafora”. În acest spirit, încercăm să descifrăm câ­teva din lucrările expuse: „Fur­­tună” – chip de femeie în­grijorat, urmărit din spate de flăcările negre ale arborilor; „Pasărea gândului” – o pasăre-co­pac crescută în creştetul femeii, din ţeasta căreia se des­chide o nişă ademenind uni­versul; „Iarna de demult” – „L’inverno di un’altra vo lta” – care duce cu gândul atât la „zăpezile de altădată” ale lui François Villon, cât şi la „Lecţia despre cub” a lui Nichita Stănescu, dar care te ţintuieşte în noianul alb (pur) al lui Dan Cioca; „Astrul nopţii” – femeia-lună, cu o nă­framă transparentă de nori peste ochii miraţi; „Femeia ascultă­toare”– flori, codiţe, puritate, dar şi ceva în­dă­răt­nic în pri­virile shakespeareenei „scorpii îmblânzite”, totul atenuat de o subtilă undă de umor; „Mireasma anilor tre­cuţi” – o viziune plastică în căutarea proustiană a tim­pu­lui pierdut. Şi aşa mai departe: „Labirintul”, „Întâlnirea”, „Ple­carea arborelui”, „Spectrul inocenţei”, „Cu gândul la fluturi”, „Visul pădurii”, „Clepsidra”, „Natura sălbatică”, „Roata tim­pului” – piese de rezistenţă la un dosar al sensi­bilităţii umane, care numai aparent trimit spre suavitate; în pofida desenului „exact”, suprarealismul este la el acasă, iar oni­rismul pân­deşte din ochi de melc sau coamă de cal. De aici, deruta şi di fi­cultatea în ambiţia de a înţelege, până la ultima conse­cinţă, linia mânuită de Dan Cioca. Iată de ce ni se pare plau­zibil a remarca faptul că despre arta lui au referit (de fapt, s-au mărturisit) cel mai exact oamenii de litere, scriitorii, în special poeţii – dincolo de inefabilul cuvân­tului (sau tocmai de aceea). Şi Marin Sorescu, şi Grigore Arbore sunt poeţi de certă valoare, de profunzime şi sensibilitate artistică. Înche­iem aceste sumare conside­raţii, drept argument în plus – cu aprecierea unui alt sen­sibil poet-filosof, inconfundabilul Ro­mulus Vulpescu: „Un clasic modern al poeziei româneşti, Camil Petrescu, vedea idei. M-am întrebat un timp cum aş putea face să văd me­ta­fore, adică idei în mişcarea celei de-a patra dimensiuni. Întâlnindu-mă cu grafica lui Dan Cioca, am înţeles cum devine linia ritm, laviul-vers şi conturul-poem. Am văzut metafore. Am descoperit fermecat că sin­taxa lor – a oame­nilor desenului – şi cu sintaxa noastră – a celor ai cuvân­tu­lui – sunt pur şi simplu Sintaxă. Un con­cept unic, partici­pând de la aceeaşi gramatică: a artei”.

Quod erat demonstrandum.

(Din volumul „Sub cerul Italiei”, Editura Antim Ivireanul, 2004 – Rm. Vâlcea)

HAR ŞI INGENUITATE

Biografia şi arta lui Dan Cioca  merg mână în mână, se condiţionează structural, dacă nu cumva chiar se confundă, fac corp comun, iar în momentele de răscruce, când amândouă sunt supuse  încercărilor şi metamorfozelor, dau senzaţia că între ele există o  permanentă complicitate, că dacă e nevoie îşi sar în ajutor şi se scot din „impas”, definindu-se şi particularizându-se în profunzime sub semnul aventurii. Al unei duble aventuri: existenţială şi creatoare. Poate acesta e şi motivul pentru care, în urmă cu vreo trei decenii, se decide să părăsească ţara. Şi nu era oarecine. Avea faimă de pictor de talent, aparţinând unei generaţii greu de strunit, neîmpăcată cu barierele ideologice, cu constrângerile şi absurdul lor, cum avea şi faimă de scenograf profesionist, cu idei şi fantezie, dar şi cu post la televiziune, ceea ce însemna că în fiecare clipă era pândit de   gura leului. Aşa erau vremurile şi Dan Cioca nu voia să fie ca dânsele. Se încăpăţâna să  tânjească după alternative, după aer proaspăt, ajungând să se simtă „vinovat” chiar faţă de propria vocaţie, deşi ca foarte mulţi alţii nu avea nicio vină. Iată de ce atunci când i se iveşte ocazia, fără să ezite, optează pentru o altă „oră exactă”, conştientizând probabil şi toate riscurile posibil să rezulte de aici, şi  păşeşte în  lumea largă. Perigrinează prin timp şi spaţiu,  cu un popas ceva mai îndelung de o duzină de ani în New York, metropola ea însăşi  metaforă a timpului şi spaţiului. După întoarcerea la “vatra natală“, întâlnindu-l, am fost surprins să constat că,  în ciuda trecerii ce nu iartă, tinereţea şi sensibilitatea i-au rămas cele pe care i le ştiam. Ingenuitatea şi harul, umorul şi ironia, de asemenea. Spirit neliniştit, bântuit de obsesii, chinuit de patima creaţiei, dar ce nu-l bântuie şi chinuie?, artistul despre care scriu trăieşte la aceeaşi intensitate şi cu aceeaşi voluptate în real şi imaginar. Nu compartimentat însă, ci deodată. Fiindcă realul se prelungeşte în imaginar, îl îmbuc ă, şi, invers, imaginarul, la rândul lui, dovedeşte o lăcomie cel puţin la fel de mare când înfulecă din real. Spunând astea, consider că am definit, din interior, ceea ce este revelator, ca substanţă şi stil, pentru  “fantasmele” plastice ale lui Dan Cioca. Când nu abstractizează, cu deosebire în numeroase desene şi gravuri, imaginea, fără să disimuleze că se revendică de la o anume realitate, încetează de a mai fi  o reprezentare a acesteia. Rezultatul e cel  remarcat de  filosoful antic. În sensul că nu flacara lumânării e cea reală ci umbra ei pe peretele peşterii. Mergând cu sugestia mai departe, nu e deloc eronat să se concluzioneze că liniile  şi   contururile obiectuale,  când nu se autodizolvă într-o maree a visului şi senzualului, renegându-şi parcă identitatea de drept, devin stare a realului, încărcătura lor emoţională personalizează inexprimabilul,  conferindu-i un palpit ireal, un frison muzical, ca expresie imediată a unui senzorial exacerbat. Pictorul întinde mereu capcane, dar nu ca urmare a vreunei regii, nu programându-le. În aceeaşi măsură cât ni  le întinde nouă şi le întinde şi  lui însuşi.  Sentimentul e când îi priveşti lucrările că te însoţeşte şi-l însoţeşti în nişte subterane de taină. Acolo de unde  tuşul îşi extrage  vibraţiile şi le încredinţează  cuprinsului colii de hârtie. Acolo unde culoarea se descoperă pe sine cu uimire, cu uimirea femeii frumoase ce-şi priveşte chipul în oglindă, încât şi una şi alta au revelaţia că sunt posedate de miracole. De aceea, oricît ar vrea să ne păcălească, din pudoare, desigur, convingerea mea e că Dan Cioca pictează cu sufletul. Pictura sa are agresivitate, dar şi delicateţe, pe cât e de şocantă  pe atât e de discretă. Te face să simţi şi să gândeşti deopotrivă. Adică, paradoxal vorbind, dă dureri de cap, dar ea le şi alină. Merită deci să fie privită iscoditor şi fără prejudecăţi. Răsplata va fi cu vârf şi îndesat: aventură pe cont propriu  în mistica şi mirajul n ecunoscutului. Căci emblematic pentru omul şi artistul înnăscut Dan Cioca  rămâne un superb distih de Ion Barbu: „Că vinovat e tot făcutul/Şi sfânt, doar nunta, începutul”.

Text apărut în catalogul expoziției de la Galeria Dialog, București, 2007

Ion PARHON

La Galeria ”Căminul artei” din București, am fost martorii unei emoționante reîntâlniri cu un prestigios artist, ”fiu rătăcitor” al Craiovei, Dan Cioca, pictor și scenograf cu o bogată carte de vizită. Demersul său creator din zona graficii și a desenului înnobilat uneori de culoare, cu titlul Vis din New York, ce dă seama (și) de experiența culturală a timpului petrecut peste Ocean, este dedicat regretatului om de litere Iordan Chimet. Obișnuit să traverseze cu expozițiile sale variate spații geografice și culturale, de la Bruxelles la Veneția sau din Suedia la învecinata Danemarcă, dar revenind mereu și mereu ”acasă”, prin expozițiile de la București și Craiova unde, în elegantele săli ale Muzeului de Artă, artistul și-a verificat cu brio larga audiență și apreciere a unei creații care, prin mesaj și valoare, și-a apropiat meritele universalității.

De această dată, prin numeroasele și în același timp ingenioasele ”oglindiri” ale portretelor și siluetelor de femei, în ipostaze și semnificații de o incitantă anvergură poetică, autorul pare să ne reveleze o adevărată iconografie a feminității populată de misterioase și seducătoare interogații. Prin virtuozitatea și eleganța execuției, dar, un mai puțin, prin generoasa viziune metaforică ce definește aceste laconice ”povești” subordonate unui omagiu emblematic la adresa femeii, expoziția își afirmă și individualitatea indiscutabilă. Cu personaje înconjurate de flori, de arbori și fluturi, de animale și păsări, de pocale, mere sau crabi, când reconstituind armonia și expresivitatea portretului ”clasic”, însoțită de nostalgia elanurilor romantice, când impunând o imagine anatomică postmodernă, cu vagi trimiteri la opera unor Dali sau Picasso, lucrările din expoziție, majoritatea din ele în alb și negru, impresionează printr-un excepțional instinct narativ, ce dă frâu liber imaginației privitorului, așa c um o dovedește, de pildă, Plecarea arborelui, metaforă cu largă deschidere poetică și filosofică legată de timp, de memoria noastră involuntară, de viață și de moarte.

Cu totul remarcabile în această expoziție mi s-au părut îngemănarea dintre uman și vegetal, ori dintre realismul expresiilor din ”portrete” și fabulosul acestor personaje feminine pe cai iviți din basm, întrepătrunderea dintre liric și dramatic, dintre franchețea liniei și suculenta semnificație a detaliului, sau dintre memorie și anticipație, discursul său alcătuindu-se nu numai ca o sinteză a viziunilor datorate experiențelor de viață și afective, dar și ca o discretă trimitere către orizonturi populate de contorsionate premoniții. Nu mai puțin remarcabil este și mariajul dintre lumea personajelor și aceea a cuvântului ce se ghicește sub pana poetului, mariaj ”scurtcircuitat” și el de întrebări sau de o delicată ironie, la care se adaugă muzicalitatea și fervoarea culorilor (albastru . roșu) ce vibrează în ritmuri neașteptate, mai ales în cazul unor lucrări realizate în ”perioada americană” a biografiei artistului. 

Text apărut în revista Ramuri  Nr. 5.6 (45.46) s mai . iunie 2007, cu ocazia expoziției ”Vis din New York” de la Galeria Căminul Artei, București, 2007

Întâlnire eveniment cu ”americanul” Dan Cioca

Artist de șevalet, de teatru și de televiziune, cunoscut mai întâi ca scenograf, apoi confirmat ca pictor de o inconfundabilă personalitate, Dan Cioca, stabilit la New York de peste două decenii, revine în România (pentru a nu știu câta oară!), în plină iarnă geroasă, cu o incitantă expoziție, deschisă la galeria ”Orizont” cu sprijinul Ambasadei americane, sub genericul ”Abstract – în timp și spațiu concret”. Este imposibil să te referi la seducătorul spectacol al culorilor din expoziție fără să amintești mai întâi atmosfera exuberant-jovială a reîntânirii artistului cu numeroși colegi – scriitori, pictori, arhitecți, critici – cu personalități de ieri sau de astăzi din zona vieții social-politice și culturale, printre care și domnul Emil Constantinescu, fostul președinte al țării. Aglomerație veritabilă în fața cartoanelor înnobilate de instinctul cromatic și de fervoarea creației acestui artist veșnic tânăr, în ciuda unei bărbi albe, bine îngrijite. Aglomerație, din păcate, cam ”gălăgioasă”, ca un perm anent și dezordonat ”backing vocals” menit să nu acompanieze, ci mai degrabă să bruieze speach-urile invitaților (populate de amintiri și mai puțin de judecăți de valoare), în timp ce sub blitz-urile și reflectoarele cameramanilor, destul de numeroși, eram învăluiți de ”aburul” fumului de țigară și de pipă, conferind și el ambianței un mariaj de stranietate și familiaritate.

Pentru creatorul venit din Occident, viața noastră expozițională oferă adeseori imaginea unui ”patriarhalism” nelipsit de virtuți, dar ușor desuet, în comparație cu expresiile artistice și cu opțiunile plasticienilor de acolo, în timp ce, nu o dată, i-am auzit pe unii pictori români dezvăluindu-și fie neîncrederea, fie dezacordul cu unele întrupări actuale din zona nonfigurativului, întâlnite în galeriile din Europa și din SUA. 

Creația lui Dan Cioca, prezentă acum la ”Orizont”, sugerează un posibil câmp al ”armonizării” celor două judecăți sau prejudecăți, căci ”timbrul” manifest americal al acestor lucrări, cu fantezia prodigioasă a dialogurilor de forme și culori, ce sfidează o receptare cuminte și comodă a realului, își află corespondențe și consonanța cu nu puține preocupări similare din creația de mare virtuozitate a unor pictori români din perioada interbelică și, mai ales, de astăzi. Fie în căldura și în tumultul ”tușelor” de o rară voluptate (roșu, galben, verde, oranj, ocru, alb) ce se desfășoară, se intersectează, șerpuiesc ori irump către noi, cu o muzicalitate proprie alămurilor, ”în familia” lucrărilor citadine (”Buenos Aires”,” Honolulu”, ”Fifth Avenue”, etc.), aflate pe peretele central al sălii, fie într-o altă ”familie” cromatică, de tonuri mult mai reci, dominată de nuanțele albastrului, negrului și roșului, cu încărcătura lor metaforică plină de mister și de fior metafizic, de pe peretele din fundul sălii, or i în lucrări mai discret inserate în această ”poveste”, cum sunt acelea cu păsări (ce vor fi ”împrumutat”, probabil, de la păuni îndemnul spre rafinament și spre nestăpânita libertate a culorilor), artistul pare să polemizeze cu prozaicul și cu platitudinea, înfățișându-ne atât individualitatea viziunii sale asupra ”spațiului concret”, cât și trările senzoriale ale unui timp lăuntric, restituite sub forma imaginarului abstract, propriu acelor artiști hărăziți cu capacitatea de a căuta și, uneori, de a desluși chipurile tainei din om și din univers. 

Pentru vizitatori, expoziția reprezintă o frumoasă ”provocare” (alt cuvânt demonetizat”), dacă nu cumva o fereastră către lumea de elanuri și abisuri din spațiul (concret și abstract) al culorilor, atât de familiar și de misterios totodată, un periplu pe arterele metropolei americane amețitoare, ziua și mai ales noaptea, ori un popas în ”tunelul timpului” nostru interior, cu reflecții și revelații menite a iscodi însăși relația noastră cu arta și cu limbajul propus de Dan Cioca.

19 februarie 2005

Articol apărut în ziarul România Liberă cu ocazia expoziției ”Abstract – în timp și spațiu concret”, galeria Orizont, 2005 în fața cartoanelor înnobilate de instinctul cromatic și de fervoarea creației acestui artist veșnic tânăr, în ciu

Text apărut cu oazia expoziției colective la finalul Taberei de Creație de la Panaci, Vatra Dornei, de la Complexul Muzeal National „Moldova“, Iasi
19 septembrie – 18 octombrie 2007
 

PICTURĂ ELEVATĂ ÎN SALA VOIEVOZILOR

Ion TRUICà

Adevăratul artist nu cunoaște odihna. El se află mereu în stare febrilă, căutînd motive noi de inspirație, care să-i permită realizarea unor lucrări semnificative.
Dar, chiar pictorii importanți nu au întotdeauna puterea materială pentru a se izola de trepidanta lume a orașului și, inspirați de natură, să făurească noi lucrări surprinzătoare.

O minunată tabără de artă a fost organizată la Vatra Dornei, la pensiunea din localitatea Panaci. Sufletul coordonator al acestor zile de artă a fost pictorul Dorin Baba, ajutat de muzeografa Valentina Drutu. Dar, tot acest entuziasm artistic eșua fără substanțiala contribuție financiară a sponsorilor Gabriela și Iulius Gabriel Mardarasievici. Acest mecenat de artă este mobilul care a determinat realizarea multor opere de artă remarcabile.
Dan Cioca se dezlăntuie gestual, utilizînd un limbaj de semne decise și indecise. Lucrările sale au forță și nerv și nu lasă privitorul indiferent. Cel mai mult mă impresionează lucrările de sinteză cromatică, unde artistul se rezumă la două, trei tonalități. Pictura sa impresionează prin vitalitatea care se degajă din ea. Lucrările sale au o decizie decorativă, în care se simte tensiunea autorului, care realizează un ansamblu unitar de lucrări de mare forță.

Am parcurs de trei ori sălile în care sunt expuse cele în jur de 150 de lucrări grafice pe care Dan Cioca – generos, sever, și cu un acut simț al unității de stil și tematică – ni le-a prezentat în cadrul unei nobile expoziții adăpostite în Muzeul de Artă din Craiova.

La prima impresie am înregistrat surpriza de a vedea un alt Cioca față de cel pe care îl cunoscusem cu  mulți ani în urmă în holul Teatrului Național Craiova. Mi se părea atunci că sensibilitatea și mâna lui, foarte sigură, vor evolua spre acidulata (chiar coroziva) satiră social metafizică, spre ceea ce francezii numesc ”fabliaux eschatologique”. La a doua, mai atentă, privire, mi s-a vădit că mă găsesc în fața unor sinteze suprarealiste, variațiuni pe aceeași temă (om-mașină, timp-antitimp, frumusețe-moarte, etc.), cu titluri lipite la întâmplare, cu o ”mecanică” de decorticare și analiză redusă șa câteva contraste și bizarerii, intenționat paralogice.

Dar revenind – neliniștit, incert, liberat de miturile deja văzutelor și de ’nainte știutelor – de astă dată am încercat o stare muzicală, un mod de ”a asculta” aceste meditații grafice în suită, în curgere, în orchestrală singurătate. Dintr-o dată, arhetipul central al obsesiei (durerea matrice de la care se pleacă și la care mereu ne întoarcem), figura aceea de femeie ( de idee  a perfecțiunii feminitții), devine izvor de aventuri, asociații, gânduri și mai ales ascunse temeri.

Nu stiu dacă nu spun prea mult (și altceva) folosind cuvântul ”meditații”: mai degrabă am impresia că ne găsim în fața unei stări spirituale: artistul gândește, visează – mai ale visează – încearcă, agățându- se de frumusețe, să scape de amenințarea coșmarului care e aproape, care e după ușă, care ameniță de pretutindeni. Fiecare amănunt organic – mână, picior, cap – devine, prin prelungire, o surpriză rea și amenințătoare.

Ne mișcăm în fața unei lumi care nu este altceva decât o oglindă a ființei noastre ce se deformează demonstrându-ne relativitatea, paradoxia, crima chiar. Armonia e amenințată, timpul (mașina de cusut și de descusut) lucrează împotriva dragostei, în contra legilor veșnice ale Naturii. Nu mai țin minte unde am văzut – într-un album uitat desigur – o obsesie Salvador dali: când era copil i se părea că marea este un fel de cerșaf albastru: el poate fi apucat de un colț și ridiact ca să vedem ce eeste dedesubt: sub fața azurie a mării infinite, nu era decât un câine ce dormea. Ne gândim la hotarele psihodramatice ale simbolurilor din vis.

Cioca visează și el, iubește libertatea pe care i-o acordă apele somnului lucid: somnabulia sa, însă, are o frână bună, se oprește prudent la pragul de unde încep coșmarurile, spaima, terorile sfârșitului de lume sau ale infernului.

Cranach, Mantegna, Durer sunt clasicii genului aceluia de meditație plastică ce se cheamă ”Melancolie”. Spiritual stoic și resemnat într-o clipă de solemn bilanț existențial, stă în fața unor ”lucruri” sau ”lucrări” trecătoare și constată cu amră tristețe că totul e ”deșertăciune și goană după vânt”. Cioca meditează la fel, departe însă de vârsta ecleziastului, încă nu a ajuns la disperare, nici vorbă nu poate fi deocamdată de …. ”și viața aceasta e Umbră și Vis”. Melancolia sa e una de dimineață, de amiazi, e plnă de griji, de temeri, de presimțiri și amenințări; dar nici groaza și nici disperarea nu au loc, nu li se permite developarea. Instinctele vieții (ca să vorbim în termeni de psihanaliză) predomină pe cele ale morții. Artistul (care e absent, ascuns după oglindă) se învârte în jurul unei certitudini, posedă un far (chiar dacă și acest far este amenințat), are și o ancoră (destul de șubredă). Peste câinele ce doarme, domină timpul și semnul (în-semnul) Femeii, s tăpână peste toate categoriile și orizonturile lumii în acută primejdie... Acolo unde ea lipsește – de pildă în teribil de amarul simbol din ”Prânzul”, sau în dezolanța acelui ”Tramvai numit progres” – automat apare amurgul, se apropie de noi, ca un tâlhar, gândul că noaptea ce vine e plină de fiare vechi și de stări morbide anihilante. Nu mi s-a părut că vreuna din lucrări ar voi să ne povestească vreo fabulă; nici că o anume morală ar fi ascunsă după titrări: Cioca se găsește încă la acea vârstă de grație tinerească a meditației, în care filozofează malgré lui dar se ferește de concluzii sau premonițiuni deschise. Lucrările sale constituie o suită de semințe în ecloziune, cancerul timpului, al istoriei, al poluării, nu apucă decât extremitățile visului nostru: încă nu e totul pierdut, iată ce ochi avem, iată cât de frumos știm să privim aproapele și foarte departele. 

Desene de dimineață, după o noapte grea, și încă departe de o noapte definitivă: tonice, psihodramatice, defulante, muzicale. Frumoase, luptând singure împotriva chiar și a unor factice artifexuri de manieră și tehnică (de titrare chiar) ale autorului însuși. O limpidă bucurie a liniei pure: ”chaque atome desilence á la chance, d’un fruit mûr...”.

Craiova, aprilie, 1982

Text scris cu ocazia expoziției de la Muzeul Național Craiova din 1982 și apărut în Revista Ramuri nr./1982.

În Revista Luceafărul nr.37 (437) din 12 septembrie 1970 cu ocazia vernisajului expoziției de colaj și gravuri de la Galeria Amfora

Dan Cioca este un temperament care știe să se subjuge, să urmeze natural sensul dotării sale artistice. Colorist vivace și abundent, dispensându-se de rigoare atunci când suflul exprimării cromatice îi este suficient sau pătruns de ea când dezordinea formală pare să-l amenințe, Dan Cioca se dezvăluie real și franc în colaje. Sunt suficiente calități plastice, suficiente subtilități de compunere și armonie în gravurile sale. Un simț al ritmului, un gust al euritmiei le definesc. Colajele sunt însă virtuozitățile artistului. Cu altă intenție decât foamea de real sau senzația de materie (deși căutarea cu fantezie printre deșeurile colorate presupune o cunoaștere a epidermiei lucrurilor) colajele lui Dan Cioca par picturi nervoase, libere, declarate sinesteziilor făcute cu o paletă a insolitului colorat. Fiică a tensiunii tehnicii, a supraabundenței de exercițiu, virtuozitatea implică un rafinament dar desigur în acest caz nu molatec și firav ci, paradoxal, al asprimii și neglijenței.

O grafică metaforică luminoasă prin claritatea desenului, dar densă ca gândire și concepție, într-un spațiu vecin cu poezia...

Dan Cioca studiază linia în mișcare și propune suave, uneori grave, metamorfoze, desenele sale ”în registre” neputând fi înțelese decât luate ca un tot unde fiecare amănunt are rolul unei rotițe ce pune în mișcare angrenajul de imagini.

Ochiul de animist cu sugestii - suprarealiste – descoperă în coroana arborelui un profil pur iar copilul visând pe fereastra deschisă se ghicește contemplat de ”umbra” sa care se uită în sus prin stratul de humus, dintr-un cuib de rădăcini.

Viziunea e obsesivă, mâna acestui grafician talentat întârziind în conturarea unui chip feciorelnic, propus într-o mie de ipostaze generatoare de viață și de tipare de viață....

București, august 1978

Text apărut în catalogul expoziției ”Viziuni”, Căminul Artei, București, 1978

În Revista Ramuri nr. 6 (168) din 15 iunie 1978 cu ocazia expoziției de scenografie de la Teatrul Național din Craiova

Arta scenografiei

Menită dintru început să susțină partituta regizorală și textul dramatic, arta scenografiei, când este condusă cu meșteșug și talent, nu mai înseamnă înfeudare ci experiență incitantă, decorul, viziunea plastică a scenei căpătând personalitate, devenind pe rând, pe parcursul spectacolului, creator și interpret.

O scenografie înzestrată cu astfel de virtuți - și Dan Cioca practică o astfel de scenografie – decodifică simbolurile textului, expresia plastică capătă pregnanță, decorul conduce și singur spre adevărurile propuse de dramaturg, descoperă alte valențe ale discursului teatral. Neviolentând relațiile stabilite de autor între personaje și mediul lor de viață, asimilând perfect ideile puse în joc, scenografia modernă poate și are dreptul să pretindă mai mult decât un statut autonom, ea poate fi o artă de direcție în teatrul contemporan.Teatrul Național din Craiova, vernisând recent expoziția scenografului Dan Cioca, de la Televiziunea Română, nu face decât să continuie buna tradiție cu care ne-a obișnuit și poate, față de alte expoziții similare, să ne propună un artist plastic înzestrat cu știința tensionării momentelor existențiale, a unor așa numte confruntări cheie, confruntări care dimensionează simbolic un spectacol. Adică, dan Cioca are viziunea plastică a substratului ideologic adus pe scenă, a subt extului dezbaterii teatrale. El este un artist spontan și imprevizibil, urmărit însă cu obstinație de idee, decorurile pe care le realizează enunță, mai întotdeauna, sugestii și analogii, transfigurând fondul narativ-ideatic al lucrării.

De la afișele de circ, de o uimitoare plasticitate, jocuri superioare ale unui spirit inspirat, la chițele de decor pentru ”Hoții” lui Schiller, tulburătoare metaforă dramatică, Dan Cioca compune un spațiu plastic rafinat și distinct, o suită de secvențe inconfundabile. ”Iașii în carnaval”, capătă în viziunea sa o anumită temporalitate, minuția execuției, arta detaliului așezând în scenă evenimente și biografii, cu o voluptate de bijutier. Tehnica mixtă folosită în cazul scenografiei Hoții- lor, are gravitate, lucrararea, apreciată la Trienala de Scenografie din anul 1976, adulcând în prim plan o pădure fantastică, ca simbol al întrebărilor fără răspuns, limbajul scenografic simțindu-se responsabil de problematica textului, actualizându-l permanent. Pentru ”Întoarcerea fiului risipitor”, piesa lui I.D. Sârbu, scenograful a realizat un decor-tablou, poematic prin structură, prin grația degajată de suprapunerea unor elemente simbol, în cazul piesei ”Henric al IV-lea” artistul accentuând viziunea picturii m oderne.

Iubind în aceeași măsură teatrul pentru copii și spectacolul de varietăți, Dan Cioca își încearcă cu succes talentul și în aceste genuri. În decorurile sale la ”o mie și una de nopți în balon” și ”Bum Bum Barabum” îmbină fantezia culorii cu funcționalitatea panoului purtător, în spectacolele de revelion pe care le-a ilustrat în ultimii ani, culoarea fiind asertivă unui cadrul plastic armonic, de maximă expresivitate. Dan Cioca este un scenograf serios și inteligent, în mâinile căruia textele teatrale capătă o nouă semnificație.

În Informația Bucureștiului nr. 7899 din 13 februarie 1979 cu ocazia expoziției de la Galeria Galateea

Desenele lui Dan Cioca, la ”Galateea” sugerau doar călătorii turistice, la Bruxelles, Paris,și Amsterdam, aducând din aceste locuri, notații rapide, discrete, sincere, neprelucrate profund artistic, păstrând ca valoare, spontaneitatea observației și ”culoarea” locală, pitorească și inedită.

În Informația Bucucreștiului nr. 7140 din 28 august 1976 cu ocazia vernisajuui expozițiiei de la Galeria Căminul Artei

La Căminul Artei, Dan Cioca folosind o linie delicată, precisă și mângâietoare a formelor, este atras, îndeosebi, de chipul femeii tinere. Pentru a scăpa de dulcegăria unei imagini ilustrative, spre care îl împinge căutarea ”perfecțiunii” portretului feminin, artistul tinde spre un portret complet și complex, asociindu-i diferite imagini disparate, după metoda suprarealiștilor: străzi, obiecte, frunze, fluturi. Astfel autorul realizează de fapt ceea ce adepții artei psihedelice au făcut pentru a crea un gen artistic corespunzător manierei hippy. Dincolo de aceste ”bravuri” artistice recunoaștem la tânărul Dan Cioca elevate calități de desenator și așa cum scrie Titus Mocanu în prefața catalogului, acel ”act de mărturisire spontană a unei sensibilități pure, aproape romantice”.

Paris, noiembrie 1980

Dan Cioca nu este doar un talentat reporter. Receptivitatea lui este orientată de cultură iar emoția se oprește la esențial, adică la stadiile în care din întâmplare ea se întâlnește cu gândul. Desigur pictorul înainte de a-și fixa defintiv personalitatra platică va face multe expoziții. Spiritul de căutare cu care este înzestrat îl va plimba prin multe peisaje, iar entuziamul juvenil prin multe experiențe picturale. Expoziția de față ne convinge însă mai mult de valoarea omului, de valoarea artistului, decât cele precedente. Fiindcă de astă dată izbutește să fie personal și convingător, fără altă idee preconcepută decât de a fixa pe carton întâlnirea sentimentului cu peisajul -  așa cum s-a ivit în anul, în luna, în ziua și la locul respectiv.

Desigur mulți se vor grăbi să descopere ”du deja-vu” în tehnica desenelor lui Dan Cioca. Noi am surprins însp ineditul, un inedit plin de promisini fiindcă este incontestabil al lui. Desenator, gravor, scenograf, lustrator de cărți nu se poate încă știi în ce domeniu producția sa a fi mai valoroasă. Noi am revăzut deocamdată în desenele lui permanențe din locurile pe care le-a privit ca să le recreeze.

Text apărut în catalogul expoziției ”Paris, Bruxelles, Amsterdam” de la Galeria Galateea, noiembrie, 1980

Articol apărut în Revista Steaua Cluj, nr. 3 / 1979, cu ocazia expoziției ”Paris, Bruxelles, Amsterdam” deschisă de N. Carandino la Galeria Galateea, 1979

Îl cunoșteam pe tânărul Dan Cioca dintr-o expoziție anterioară, când, la umbra lui Miro și a lui Magritte, încerca (și reușea) să împletească noi cununi suprarealiste pe ovalul pur al tradiției clasice. Dan Cioca a fost între timp la Paris, la Bruxelles, la Amsterdam și ne înfățișează în sala Galateea jurnalul său de călătorie, o serie de peste 50 de desene în care dincolo de școli, de curente, spune cu emoție sinceră, cu respectul obiceiului, ”ceea ce ochii lui au văzut”. Să ne înțelegem, Dan Cioca nu este doar un talentat reporter. Receptivitatea lui este orientată de cultură iar emoția se oprește la esențial, adică la stadiile în care din întâmplare ea se întâlnește cu gândul. Desigur pictorul înainte de a-și fixa definitiv personalitatea plastică va face încă multe expoziții. Spiritul de căutare cu care este înzestrat îl va plimba prin multe peisaje, iar entuziasmul juvenil prin multe experiențe picturale. Expoziția de față ne convinge însă mai mult de valoarea omului, de valoarea artistului, de cât cele precedente. Fiindcă de astă dată izbutește să fie personal și convingător, fără altă idee preconcepută decât de a fixa pe carton întâlnirea sentimentului cu peisajul -  așa cum s-a ivit în anul, în luna, în ziua și la locul respectiv.

Desigur mulți se vor grăbi să descopere ”du deja-vu” în tehnica desenelor lui Dan Cioca. Noi am surprins însă ineditul, un inedit plin de promisiuni fiindcă este incontestabil al lui. Desenator, gravor, scenograf, ilustrator de cărți nu se poate încă știi în ce domeniu producția sa va fi mai valoroasă. Noi am revăzut deocamdată în desenele lui permanențe din locurile pe care le-a privit ca să le recreeze.

Acest text a apărut în fragment în catalogul expoziției ”Paris” de la Institutul Cultural Francez, noiembrie, 1980

Dan Cioca excelează printr-un desen ingenuu, fabulatoriu, în care emoția pasională și ardența neliniștitoare a destăinuirii transmit un ideal de puritate și candoare.

O franchețe aparte cenzurează lucrările, artistul posedând un rarisim ”esprit de finesse” grație unei experiențe și unui talent personal ce l-au statuat printre numele de referință în breasla graficienilor.        

Mobilitatea, tâlcul și exuberanța controlată a desenelor cu pariu premeditat l-au asociat unui tip de experiment caracteristic acelei pleiade de absolvenți dotați, din generația constrânsă a anilor 60-70. 

Artistul, cu un puternic temperament introvertit, în 1983 consimte că pentru el ”nu era aici locul potrivit” (Horatiu - Ars Poetica), hotărând să traverseze un lung periplu în spațiul nord-american, cu escale în zone culturale extreme ale globului, timp de două decenii.

Reîntors în țară în 2003 își reconsideră calea și destinul artistic devenind fascinat de ideea deplină de libertate în creație și viață. Necenzurat, optează în ultimii ani pentru arta gestuală care-l solicită într-o frenetică euforie creatoare.

Ajuns la maturitate creatoare deplină Dan Cioca jubilează senorial expunând neinhibat lucrări aparținătoare tuturor etapelor de combustii și neliniști artistice.

București,  martie 2007

Text scris cu ocazia expoziței de la Galeria ”Dialog”, București, 2007

Intuitiv și dinamic, de o instinctuală exuberanță, Cioca asociază posibilitățile expresive, oarecum contradictorii, ale arabescului cu grația molatec-senzuală a petelor de culoare dispuse larg, fără grabă.

București, martie 1976

Se spune că muzica și pictura prefigurează generațiile viitoare; relațiile dintre oameni așijderea. Lucrările artistului cântă într-o orchestră bine tonalizată cu culori atrăgătoare și exhaustive.

București, septembrie, 1968

Cred că singurul mod în care publicul poate să mulțumească unui artist pentru strădania lui, pentru tot ceea ce înseamnă dăruire și frumos într-un cuget, într-un spirit de artă, este felul în care înțelege să-i privească și să-i recepteze opera.

Întânindu-mă cu grafica lui Dan Cioca, am înțeles cum devine linia ritm, laviul – vers și conturul – poem. Am văzut metafore. Am descoperit fermecat că sintaxa lor – a oamenilor desenului - și cu sintaxa noastră – a celor ai cuvântului – sunt pur și simplu Sintaxa. Un concept unic participând la aceeași gramatică: a artei!

Cioca stăpânește prozodia liniei ca un clasic al baladei. La el nu există confuzii, acea bâlbâială din care nimeni nu înțelege nimic ci dimpotrivă, el are o linie care spune ceva, care transmite.

Spre deosebire de alții care pleacă de la un anumit” realism” și ajung prin decantare, uneori la uscăciune, el ajunge la o abstractizare a metaforei și a liniei, prin modalități calde de expresie. Nu vă lăsați înșelați de ceea ce ar putea să pară o neglijență în linie, nu este neglijență. Ci o mare stăpânire a liniei, o mare detașare, este o mână atât de stăpână pe ceea ce face, încât stăpânul ei se poate uita dincolo de obiectul ales drept model. Mâna lui știe să vadă, așa cum vede ochiul lui de artist plastic. Realismul acestor schițe de călătorie este poate, cea mai frumoasă formă de realism: realismul poetic. Este realismul visului nostru. Este lumea așa cum este în realitate, dar pe care n-o putem vedea decât cu ajutorul artistului care știe să ne deschidă ochii. Acest călător artist nu ne-a adus niște desene ci chiar locurile pe care le-a vizitat și pentru aceasta îi suntem recunoscători.

Text apărut în catalogul expoziției ”Imagini din Paris”, Biblioteca Franceză, București, 1981

Un clasic modern al poeziei românești, Camil Petrescu, vedea idei. M-am întrebat un timp cum aș putea face să văd metafore, adică idei în mișcarea celei de-a patra dimensiuni. Întânindu-mă cu grafica lui Dan Cioca, am înțeles cum devine linia ritm, laviul – vers și conturul – poem. Am văzut metafore. Am descoperit fermecat că sintaxa lor – a oamenilor desenului - și cu sintaxa noastră – a celor ai cuvântului – sunt pur și simplu Sintaxa. Un concept unic participând la aceeași gramatică: a artei!

Dacă aș vrea să îl definesc prin negație, aș observa că, atuncea când poeții trag cu bidineaua, pictorii nu mai pun virgule. Cioca este însă un cărturar al ortografiei: ortografia lui este convingătoare ca o definiție poetică. Pentru că, dacă poezia ajunge nonfigurativă, perspectiva – poncif tradițional și fondul – ad libitum, plastica modernă uită de sonet, ignoră stanța, ia în râs rondelul, confundă rima cu strofa. Cioca stăpânește prozodia liniei ca un clasic al baladei și ne-nvață, destăinuidu-se în alb, în negru, în gri (sobră decantare a policromiei) să scriem modern și fără prejudecăți.

Ochii desenelor sale sunt crâmpeie de versuri în care ne oglindim zilnic îndoielile și care ne populează reveriile cu polenul unei botanici a miracolului.

De când acele fete florale îmi pun întrebări la orizontul litografiilor, știu că mi-e dat să-i recit gravurile în ritmul ramurilor care le cresc – aripi și grile misterioase – din luxurianța pletelor.

Text apărut în catalogul expoziției ”Viziuni”, Căminul Artei, București, 1982

În 1967 Dan Cioca absolvă Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” și începe o susținută activitate de grafician și scenograf. Cu multiple disponibilități și stăpân absolut pe limbajul graficii, plasticianul execută afișe, ilustrații și coperte de carte, grafică de presă, portret și caricatură. Emigrat în Statele Unite ale Americii, își capătă cetățenia americană în 1983 și se stabilește la New York. Pentru un artist atent la mediul în care trăiește și lucrează, metropola de pe Coasta de Est a SUA reprezintă un subiect atractiv și recompensatoriu și, cu atât mai mult pentru un grafician, căci New York-yul se pretează de minune a fi tratat în alb și negru.

Dominanța de griuri a pereților de zgârie–nori, fragmente de cer care se văd atât de modest printre coloșii de beton și sticlă sunt, de obicei, mohorâte, perdeaua de smog este copleșitoare, astfel că pietonii care evoluează ca niște furnici pe trotuare orbecăie mai mult prin umbră și arar văd razele solare. Doar noaptea arterele și clădirile își orbesc trecătorii cu luminile lor colorate, vesele, acaparante, dar artificiale și mincinoase. Pictori care ar dori să reprezinte acest oraș uluitor ar trebui să folosească acromatisme în peisajele de zi și o întreagă paletă explozivă, supusă cacofoniilor cromatice, pentru cele de noapte. Dan Cioca a optat pentru peniță și tuș în ”portretele” pe care le face New York-ului. Cu mâna sigură care trasează linii fine și egale, ca acelea așternute de un architect, plasticianul evidențiază măreția arhitecturii moderne și spiritual cosmopilot al locului acesta în care toate națiunile au avut, într-un fel sau altul, aport cultural. Hoinărind pe marile bulevarde, oprindu-s e în fața unui chișc de răcoritoare pentru a se întrema cu un hot-dog și o Cola, Dan Cioca schițează, cu înfrigurare, firme, colțuri de stradă, magazine, trecători anonimi, acea vermiculație caracteristică la orele de vârf în Manhatten, în Qeens sau în Brooklyn. De la bordul uneia dintre ambarcațiuni care fac croazieră în jurul orașului sau transportă turiștii pe Staten Island ori la Statuia Libertății, de pe terasa unui zgârie-nori sau de la nivelul de călcare, artistul oferă tot atâtea unghiuri interesante de a cunoaște orașul. În lucrările sale apar puncte emblematice din trama stradală a metropolei: Times Square cu nenumăratele sale firme care amețesc privitorul, Broadway, Park Avenue, Madison Avenue – elegantul bulevard cu galerii și consignații-, Fifth Avenue, unde sunt concentrate toate muzeele importante, New York Public Library pe ale cărei trepte străjuite de impozanți lei de piatră se odihnesc cititorii ieșiți din sălile de lectură, Central Park cu lumea trântită pe iarbă, relaxându-se în pauza d e prânz și bonele care supraveghează copii jucăuși, Columbus Circle cu obeliscul rostrat pe care se află cocoțată statuia descoperitorului Lumii Noi, care a dat și numele pieței, Lincoln Center, într-o vedere plonjantă în care sunt relevate toate sălile de spectacol din acel loc, Wall Street și cele două turnuri gemene de la World Trade Center – dispărute în atacul terorist de la 11 septembrie 2001. Urmează locurile din care turistul poate pleca mai departe în aventura sa americană: Port Authority cu uriașa stație de autobuze ce fac legătura cu restul continentului, Brooklyn Bridge și Manhattan Bridge care traversează East River și unesc cele două mari cartiere ale orașului, apoi Queensboro Bridge care leagă centrul de cartierul Queens, în care locuiesc majoritatea românilor. Parcurgând metodic New York-ul, Dan Cioca se transformă într-un admirabil Cicerone pentru vizitatorul străin care vrea să descopere frumusețile orașului. Lucrările sale ar putea fi oricând adunate într-un album de mare succes, care să sugereze turistului locurile cele mai frumoase și mai pitorești ce trebuie văzute.

Articol apărut cu ocazia vernisajului care a vut loc la exact șase luni de la dramaticele evenimente care au zguduit lumea în septembrie 200, în ziarul Cronica Română, nr. 2790/ 16-17 martie 2003 și semnat de Adrian Silvan Ionescu

Noul Dan Cioca

5 oct 2007 Autor:  Adrian-Silvan Ionescu  http://www.zf.ro/autori/adrian-silvan-ionescu-2813732/

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/noul-dan-cioca-3066358/poze/

Dan Cioca (n.1939) isi traieste, fara indoiala, cea de-a doua tinerete creatoare. Iata, numai in acest an a deschis trei expozitii personale, una la Muzeul de Arta din Cluj-Napoca, alta la Galeria Caminul Artei, in primavara, si o alta, pe 6 septembrie, la Galeria Dialog de la Primaria Sectorului 2.

Fiecare a oferit o alta fateta a proteicei sale personalitati. Artist cu lunga activitate in zona graficii publicitare si a scenografiei, Dan Cioca a fost laureatul mai multor expozitii si concursuri internationale: Bienala Afisului de la Varsovia (1970, 1980), Trienala de Scenografie de la Novi Sad (1972, 1978, 1979) si diploma de merit a Academiei Pietro Vanucci din Perugia (1979).
In pofida acestor distinctii si a aprecierii de care se bucura in tara, artistul decide sa se expatrieze si, dupa o bursa in Italia, traverseaza Oceanul Atlantic si se stabileste la New York in 1983. Sederea in metropola americana i-a marcat opera. Cu mapa de schite sub brat, in orele libere (caci trebuia sa-si castige existenta printr-o munca total straina de viata artistica: sofer de taxi), cutreiera strazile si desena, in tus, peisaje citadine. Portofoliul adunat atunci a fost expus, in 2001, la Bucuresti, la Centrul Cultural American si la Galeriile Etaj 3/4 de la Teatrul National, apoi expozitia a fost itinerata in tara (Craiova, Constanta, Blaj, Aiud).
 In actuala expunere, rigurozitatea desenului arhitectonic a fost abandonata in favoarea unei explozii cromatice si a unui gestualism manifest. Dan Cioca da frau liber trairilor de moment, stimulilor primari. Mana poarta penelul cu nervozitate. Tuseul este puternic, chiar agresiv. Daca am sintetiza arta lui Dan Cioca si am raporta-o la marile traiecte ale istoriei artei moderne, vom putea constata ca ea parcurge un mare arc peste timp, pornind de la caligrafia chineza, trecand prin analizele cromatice ale lui Vassili Kandinsky si Hannes Meyer, folosite in programul de invatamant de la Bauhaus sau prin orfismul lui Robert Delaunay si ajungand la tasismul lui Mark Tobey, cu o scurta zabovire prin divizionismul postimpresionist si prin Dansurile Magdalenei Radulescu. Am putea socoti ca selectia propusa de artist este o suita de variatiuni pe teme date, urmarind experientele altora (in poezie le-am numi "parodii"!). Dar, la o privire atenta, pot fi sesizate motivele de la care Cioca a purces la abstr actism si sintetism: o floare, un peisaj, vagile trasaturi ale unui chip uman, totul imbaiat in bogatia culorilor de apa. Chiar daca nu ar fi fost atasate etichetele explicative - Omagiu lui Henri Matisse, Omagiu lui Kandinsky, Stuart Davis, Jackson Pollock, Nicolas de Stael, Juan Miro, Victor Brauner, etc. - mesajul lui Dan Cioca este foarte clar: niciodata nu este tarziu a invata de la altii daca stii sa ramai personal si sa nu cazi in pastisa. In acest fel, artistul isi traieste a doua tinerete creatoare.

Dan Cioca se întoarce, 21 mar 2013

La StudioART (Bd.Dacia;153-155) s-a deschis expoziţia de pictură a lui Dan Cioca. Artist versatil, capricios, jucăuş, stăpân pe mai multe genuri ale artelor grafice, Dan Cioca şi-a ales de data aceasta pictura ca mijloc de expresie plastică. Mânuieşte penelul şi alege culorile cu entuziasmul şi dezinvoltura unui începător deşi este un înveterat al tehnicilor de şevalet. Drept subtitlu lămuritor al demersului artistic şi-a ales un termen englezesc, „Reloaded” (reîncărcat). Aceasta pentru că, timp de 20 de ani, începând cu anul 1983, a trăit în S.U.A. şi a fost asimilat în mediul newyorkez. Fără a părăsi zona lingvistică din care şi-a selectat cuvântul cheie ce simte că-l desemnează în această etapă creatoare, aş sugera pentru Cioca nişte variante precum „unleashed” sau „unchained”. Pentru că, prin lucrările ce le prezintă, Dan Cioca ne apare dezlănţuit, descătuşat, dând frâu liber unui gestualism de bună sorginte americană, revendicându-se din descendenţa lui Mark Tobey şi Franz Kline.

În pânzele de dimensiuni variabile, de la mari la mici, el se lasă în voia jocului, a aşternerii libere a pastei colorate, fără schiţe sau trasări prealabile a traiectelor ce şi le-a propus. Scăpând de încorsetare, scapă şi de principii. Şi-şi invită publicul într-o călătorie prin bogatul său muzeu imaginar, cu opriri prin biblioteca şi discoteca anamnetică. Aici se revelă artistul intelectual – dar nu intelectualist – care ştie, cu exactitate, ce şi cât din medicaţia culturală prescrisă de diagnosticianul academic, este necesară a fi administrată, în doze mici, spre îngurgitare periodică, beneficiarului operelor sale. Fără localizări vizibile, prin titluri, autorul face trimiteri la locuri sau la artişti ce-i sunt dragi şi cu care aspiră să concerteze. Londonnu putea fi decât o pânză învălută în smog-ul specific oraşului de căpetenie al Regatului Unit, în vreme ce Cadix are darul de a iradia neasemuita căldu ră şi lumină iberică. Dialogul dintre galben citron şi verde crud oferă titlul lucrării Lime & Lemon pe când gama caldă, ruginie, din Toamnă târzie impune singură etichetarea. De la peisajarea mentală, fără motiv palpabil, făcând referiri la tonuri şi glife ce sugerează locuri sau anotimpuri, el glisează, cu aceeaşi eleganţă, spre portret. Dar şi acesta este unul de interpretare, fără model şi fără trăsături fizionomice aparente. Din câteva tuşe late, viguroase, în acorduri grele de verde închis, oranj şi roşu – culori specifice maestrului din Tahiti – îl evocă pe Gauguin în esenţa sa picturală, nu în fiinţă concretă. Sclipiri de ceramică smălţuită şi explozii sprinţare de culori îi conferă dreptul să-şi boteze o pânză Hundertwaser.

Prin motiv şi tratare, în forme decelabile, Rotaţia se prevalează de la lecţia orfismului lui Robert Delaunay. Adâncurile albastre ale oceanului, misterul vieţii submarine, unduioasa alunecare a unor peşti pe lângă un hublou virtual, îl aduc în cadru pe Jacques Yves Cousteau. În preferinţele muzicale alege trei repere pornind de la romanticul Chopin – în tonuri pastelate şi o pensulaţie delicată, contigue fineţii operei compozitorului şi fragilităţii persoanei sale -, trecând prin Haciaturian – Dansul săbiilor, executat într-un taşism agresiv ca şi când penelul s-a transformat într-o spadă care crestează pânza, şi încheind cu reveriile fundalurilor sonore ale filmelor de aventuri pentru care a scris partituri de neuitat Henri Mancini. Prin acest excurs în lumea sunetelor Dan Cioca este creator de sinestezii fiindcă paleta îi cântă în funcţie de profilul compozitorului menţionat. Pentru un grafician care ne obişnuise cu afişele, ilustraţiile de presă şi de carte sau cu reclamele publicitare bazate mai mult pe acromatisme, apoi cu peisajele în peniţă din Manhattan şi Queens – rod al şederii în metropola americană – această expoziţie de pictură, poetică şi muzicală în acelaşi timp, este un exemplu de iconodulie, chiar dacă nicăieri nu apare vreun chip, vreo floare sau vreo casă de care să ne putem lega ochiul şi să ne asiguram stabilitatea. La deplină maturitate, Dan Cioca nu mai experimentează, ci revelă din preaplinul culorilor ce le-a înmagazinat în suflet o viaţă întreagă, cât a fost „constrâns” să se exprime aproape exclusiv în alb şi negru. De aceea, trebuie să salutăm întoarcerea lui Dan Cioca în lumea culorii şi să-i ovaţionăm „dezlănţuirea”.

>Text apărut în Ziarul Financiar cu ocazia expoziției ”Dan Cioca- reloaded”, Galeria StudioArt, București, 2013

Expoziția de desene a lui Cioca reprezintă un act de mărturie spontană a unei sensibilități pure, aproape romantice; a unei sensibilități care se manifestă, prin urmare, direct, fără ocolișuri inutile, dar și fără complicații și drame interioare ascunse și abia sugerate cu multă grijă.

De aceea credem că putem și susține, cu totală îndreptățire, că, intrînd în lumea desenelor lui Dan Cioca, pătrundem de fapt într-un univers nealterat al copilăriei și al visărilor liniștite și autentice în fața stadiilor adeseori tulburate și stăruitor de active ale proceselor ființării.

Din acest punct de vedere, noi considerăm arta lui Dan Cioca ca o formă a sublimării abia rostite a evenimentelor vieții reale. Iar acest mod de sublimare constituie în ultimă analiză, o treaptă subtilă a înălțării spirituale și a formulării convingerii că ființa umană, apărându-se de tot ce ar putea să însemne trăire frenetică și stare a durerii, este în măsură să devină senină, dobândind prin aceasta o dimensiune aproape neverosimilă.

Într-adevăr pacea lăuntrică a firii și atmosfera de basm și de reverie fantastică care persistă în lucrările lui Dan Cioca ne conduc, până la urmă, la concluzia că, înfrumusețând uneori melancolic conturul vieții obiective, se poate obține, în esență, o realitate adăugată. Este interesant să observi cum trăiești cu acest sentiment, încărcat cu multiple semnificații, în clipele în care privești desenele diafane și moi ale artistului. Fete tinere, nefiresc de frumoase și nefiresc de împodobite, în același timp, parcă îndeplinesc un ritual perpetuu al sărbătorilor vieții. Plane ciudat tăiate și copaci cu priviri voit magice marchează întăriri tot atât de stranii în timp. În atari compoziții artistul își trădează vocația lui de excelent scenograf. Lumea însăși pierde ceva din dimensiunile ei adevărate și din consistența ei mai adâncă, pentru a deveni scenă de teatru. Un fel de impuls continuu de punere în situație de joc străbate compozițiile și le însuflețește. Și totul devine ”ca și cum” ar fi un act de il uminare ”ca și când” ar constitui o stare de trăire adevărată. Chipuri făcute parcă din ghips sunt așezate, ca într-un dans nevinovat de păpuși, deasupra unor orizonturi decorative și abia percepute.

Personaje misterioase și obiecte uimitor de obișnuite își profilează umbrele pe temelii neschițate ale unor posibile construcții, iar jocul sinuos al liniilor străbate câmpul plastic și îl înnobilează.

Este mult, foarte mult alb în lucrările lui Dan Cioca și presimt că în aceste zone de completă lumină n-ar putea să apară niciodată vreo urmă prea gravă și chinuitoare de întuneric.

București, august 1976

Întîlnirea mea cu Dan Cioca face parte din acele bucurii care asigură trecutului privilegiul de a te bucura. Asta se întâmpla în cuprinsul unei lungi pase proaste produsă prin abuziva mea transferare la Televiziune. Consecință a unei sancțiuni votate, la care consimțiseră,deci, și cei pe care-i considerasem prieteni, mefiența care mă va acapara instinctiv avea să mă țină departe de noii mei colegi. Mă mir și acum, după patruzeci de ani de la penitența dictată de Partid, ce m-a făcut să-l abordez pe Dan Cioca cu rugămintea să ilustreze coperțile cărții Vorbește-mi de dragoste, care urma să apară la Editura Eminescu. Astfel avea să înceapă asocierea mea cu arta lui Dan Cioca. Apoi cu prietenia lui. Nici el nu era, cred, într-o pasă prea fericită. Cum nu era atunci nici un alt mare grafician, Eugen Mihăescu. Ironia epocii făcea ca ei, doi mari artiști, să nu se simtă în largul profesiei lor, într-un moment când artele frumoase în republica roșie fuseseră confiscate chiar de colegi de breaslă, dar nu graficieni care râvneau să emancipeze desenul în regatul artelor frumoase; vocația șefilor butoanelor comenzilor de partid și de stat, câtă mai rămăsese necheltuită pe reprezentări propagandistice, care exaltau o bucurie închipuită de 1 mai, 23 august și, un timp, 7 noiembrie, ca să expieze encomiastic de ziua celui mai iubit și a jumătății sale, abandonaseră reprezentările caricaturale ale luptei de clasă în favoarea unor sterpe vituperări ale picturii nonfigurative. Un timp, Dan și-a găsit refugiu în preocupări adiacentei artei pe care le oferea Televiziunea.  Mai ales că teatrul cunoștea, grație unui neobosit animator al scenei românești, o neașteptată strălucire. Așa se face că arta scenografică semnată de Dan Cioca a însemnat artă autentică, cum a fost, de exemplu, spectacolul Scaunele după Eugen Ionescu. Dar fanta de lumină avea să fie repede închisă de către propaganda de partid, care descoperise în televiziune, așa cum cu zeci de ani în urmă, Lenin gh icise ce armă propagandistică poate fi cinemaul, o armă eficace de ideologizare în masă.  Într-o asemenea perspectivă, nu întâmplător, cei doi graficieni, refuzând soarta sinecuriștilor propagandei de partid, și-au luat lumea-n cap. (Mă simt obligat să deschid aici o paranteză, mai ales că în fața prăbușirii învățământului, unii nostalgici exagerează învățământul superior de pe vremea noastră. La fel ca la Artele frumoase, grafica militantă sufoca în fașă năzuințele creative ale învățăceilor, la fel la filologie grămăticii confiscau ozonul celor veniți să învețe tehnica cu care pot fi făcute cuvintele să zburde; nu doar în aceste două instituții destinate viitorilor creatori de frumos cineva ar fi trebuit să sape în tencuială avertismentul dantesc…)

Cum reușise Dan Cioca să se strecoare prin furcile deformatoare ale școlii, asta ține de miracol. O Giocondă, după surâsul ghicit al unei femei de stirpe orientală din capul căreia creștea Pomul cunoașterii; o Athenă mai puțin războinică, dar plină de roade avea să împodobească cele două coperte ale cărții mele. Cât hău se întindea între grafica din gazetele timpului și seria aceasta de femei împodobite edenic de Dan Cioca! Nu știu de va fi fost și seria aceasta de Minerve în expoziția de la Craiova din aprilie 1982 când, I.D. Sârbu, marele proscris al epocii, avea să observe că „artistul se oprește prudent de pragul de unde încep coșmarurile, spaima, terorile sfârșitului de lume sau ale infernului.” Chiar în acel an, Dan Cioca părăsea țara luând cu le iluzia că se desparte definitiv de „lumea haotică” de care vorbea exilatul de la Craiova. O fotografie de pelerin la care artistul nostru ține atât de mult, fotografie care încifrează afișul ultimei personale, e parcă a Bibliotecarului lui Um berto Ecco, cel care știa – și se știa spionat – ca fiind unicul deținător al secretului cu care începe și se rotunjește lumea în care noastră. Din peregrinările sale în lume el s-a reîntors acasă îmbogățit. Nu e rostul meu și nici expertiza mea să vorbesc despre devenirea artistică a lui Dan Cioca. Dar ar trebui, musai, să vorbesc despre omul Cioca, fără cunoașterea căruia arta lui, mai ales cea abstractă, universul său coloristic, n-ar avea parola, accesul în lanterna magică a creației sale. Aveam să ne reîntălnim în 1990 la New York. Bucurându-mă, nevoie mare, de zorile Revoluției, m-am ferit să-l întreb dacă se vindecase de spaimele tinereții sale. În anii din urmă însă, când s-au înmulțit întâlnirile noastre, cînd am început să-i cunosc o parte dintre nenumărații săi prieteni, mi-am dat seama dificultatea criticilor de a-l defini; artistul, ca și omul scapă, se eschivează celor mai îndrăznețe calificări: versatilul, capriciosul, dezordonatorul, agresivul, jucăușul, teroristul culorii, discretul, șocant ul… Bonomul Dan Cioca e, probabil, descoperit, puțin câte puțin, de fiecare admirator al său. Greu însă de a fi prins într-o formulă încăpătoare. Arta lui, care e limba vocației personale, datorează, deopotrivă, naturii, dar și socialului în care a evoluat; e un drum invers, paradoxal, altfel decât se obișnuiește; nu e de la răzvrătirea simțurilor spre o cerebralitate riguroasă, ci de la linia ordonatoare a desenului, de la desenul narativ la invazia totală a simțurilor pe pânză. Pelerinul care a străbătut viața caligrafiind lumea atent la mitologia ei a devenit în urmă una cu pulsațiile sale existențiale, inima sa e sincronă simfoniei de culori cu care călătorește și ne îmbie să urcăm pe corabia sa fantastică. Nu se putea o idee mai fericită decât un album care să dovedească cât de mult îmbogățește Dan Cioca atât viața iubitorilor de frumos, cât și istoria artelor noastre plastice. E un privilegiu pe care îl avem acum la îndemână.

Desenul lui Dan Cioca se mișcă cu naturalețe și dezinvoltură prin drumuri suprarealiste care-și trag seva vitală din rădăcinile cele mai esențiale ale vieții.

Figuri de femei întotdeauna foarte frumoase și ireale asemeni visului unui adolescent, dar legate prin maturitatea artistului de pământ, de rădăcini ale copacilor, de orașul oamenilor, se mișcă într-o tușă care oscilează între cea a unui cartoonist de înalt nivel și cea a desenului metafizic.

Multe sunt experiențele culturale subînțelese în desenul lui Cioca, dar ni se pare că atenția sa îndreptată către o sinteză originală reprezintă nu un drum neînceput, ci unul străbătut îndelung.

Dacă este devreme să precizăm care va fi rezolvarea acestei cercetări, având în vedere vârsta artistului, nu este desigur prea devreme pentru a-i aprecia deja unele rezultate prestigioase.

București, martie 1982